UPDATE ora 13:45. Demonstrația piloților de la Turkish Stars a început în jurul orei 13:15. “Turkish Stars” (Türk Yıldızları) au venit pentru prima dată la BIAS în 2012, s-au întors în 2015, și iată-i, din nou, invitați speciali, la edițiadin 2018.
Ei sunt singura formație de acrobație ce zboară cu opt avioane supersonice. Mai mult, încă din 2001, înregistrau un record mondial, evoluând în faţa unui public de un milion de spectatori.
Avioanele de luptă NF-5 sunt preferate de Turkish Stars datorită sistemelor electronice de bord, dar și performanțelor tehnice, acestea având un design potrivit zborurilor supersonice, fiind capabile să atingă o viteză maximă de 1315 km/oră.
FOTO și VIDEO: Vlad Chirea
UPDATE ora 12:50. Cerere în căsătorie la BIAS 2018. O angajată a Forțelor Aeriene Române a avut parte de cea mai frumoasă surpriză, când iubitul ei s-a așezat în genunchi în fața a zeci de oameni și i-a cerut să fie soția lui.
Momentul a fost filmat și publicat pe contul de socializare al Forțelor Aeriene Române. “Un BIAS cu surprize minunate! A spus da! #love #yes #BIAS #roaf #youth #F16” , a fost anunțul de pe contul de socializare al Forțelor Aeriene Române.
UPDATE ora 12:00. Acrobațiile se țin lanț la BIAS 2018, iar spectatorii au parte de un show aerian de excepție.
FOTO și VIDEO: Vlad Chirea
UPDATE sâmbătă, ora 9:05. BIAS 2018 a început imediat după ora 9:00, cu un spectacol aerian pregătit de o formație de trei aeronave BN-2 INCAS.
FOTO și VIDEO: Vlad Chirea
Punctele de maxim interes din cadrul BIAS 2018 vor fi survolul aeronavelor F-16 RoAF, cu începere de la ora 10, ”magicienii” White Red Sparks (formația de acrobație a Forțelor Aeriene ale Poloniei, care evoluează cu 6 aeronave PZL TS-11 Iskra), la ora 12:30, și Turkish Stars, de la ora 13:00.
UPDATE vineri, ora 10:00. Conferinţa de presă despre BIAS, susținută de reprezentanţi ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Forţelor Aeriene Române, Aeroclubului României, ROMAERO, precum și de piloți ai echipelor care vor evolua la BIAS a început la Aeroportul Băneasa, standul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, din cadrul expoziţiei de aviaţie.
Începând de vineri dimineața, 27 iulie, pe Aeroportul Băneasa se deschide, pentru experți și specialiști în aviație, expoziţia de aviaţie generală – General Aviation Exhibition, unde producători și proprietari de aeronave, precum și furnizori de servicii de aviație generală expun zeci de aeronave civile, de la avioane ultrauşoare, până la business jet-uri. Spectatorii vor putea vizita General Aviation Exhibition în cursul zilei de sâmbătă, 28 iulie.
Cel mai impresionant show aerian al României are loc sâmbătă, 28 iulie, de la ora 10.00, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–Aurel Vlaicu & Romaero, este organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Aeroclubul României, Forțele Aeriene Române, ROMATSA, ROMAERO și Clubul Sportiv AIBO și se desfăşoară sub patronajul Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Economiei.
Cine vine la BIAS 2018:
BIAS 2018 reuneşte 150 de aeronave civile şi militare, în evoluţii aeriene şi expuse publicului, dar şi peste 100 de piloţi şi paraşutişti.
BIAS 2018 este un spectacol de forță aeriană, în care așii aviației civile și militare din România, Turcia, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Austria, Italia, Spania, Cehia și Lituania vor încânta spectatorii cu acrobații aeriene uluitoare și demonstrații de elită, dar și cu aeronave expuse la sol.
Spectatorii vor putea urmări în evoluții aeronave supersonice F 16 Fighting Falcon, Saab Jas 39 Gripen, F 15 Eagle și Eurofighter Typhoon. Printre avioanele expuse pentru public pe Aeroportul Băneasa, va fi și aeronava Boeing E-3A Sentry AWACS, aflată sub comanda NATO.
Printre participanți se numără, de asemenea, nume consacrate din elita aviației românești, din cadrul Școlii Superioare de Aviație Civilă.
- Turkish Stars, care reprezintă Forţele Aeriene ale Turciei
“Turkish Stars” (Türk Yıldızları) au venit pentru prima dată la BIAS în 2012; s-au întors în 2015; și iată-i, din nou, invitați speciali, la ediția noastră specială!
Ceea ce-i face deosebiți este faptul că sunt singura formație de acrobație ce zboară cu opt avioane supersonice. Mai mult, încă din 2001, înregistrau un record mondial, evoluând în faţa unui public de un milion de spectatori.
Avioanele de luptă NF-5 sunt preferate de Turkish Stars datorită sistemelor electronice de bord, dar și performanțelor tehnice, acestea având un design potrivit zborurilor supersonice, fiind capabile să atingă o viteză maximă de 1315 km/oră.
Dacă anul trecut am avut foarte frumoasa surpriză de a-l auzi pe reprezentantul echipei SOLOTURK adresându-ni-se în limba română și declarând că “România este țara lui Henri Coandă; România este cel mai bun aliat!”, suntem curioși cu ce lecție de limba română s-au pregătit colegii lor de la “Turkish Stars”.
- Aeroclubul României
George Rotaru este director general al Aeroclubului României, încă din 2009, instructor de zbor pe avion și planor, pilot de acrobație – cap al formației Hawks of Romania și, nu în ultimul rând, unul dintre „creierele” BIAS.
La 14 ani, visa să zboare; la 15, se înscria la parașutism și a început, propriu-zis, la 16, cu planorism. Spunea, la un moment dat, că cea mai grea misiune pentru el este să conducă Hawks of Romania pentru că este nevoie de o coordonare milimetrică; deducem, logic, că i-a fost mult mai ușor să-și ducă echipele, în fiecare an, în peste 20 de demonstrații aviatice, în aproape toate oraşele mari ale ţării, cât şi în ţări străine.
Pentru că, anul acesta, Aeroclubul României ajunge la venerabila vârstă de 95 de ani, echipele sale de acrobaţie (Hawks of Romania, Vulturii Tricolori, Blue Wings, Lotul Naţional de Paraşutism, White Wings, The Pelicans) ne pregătesc un spectacol grandios: peste 30 de aeronave, peste 40 de parașutiști, peste 40 de piloți, peste 27 tehnicieni și ingineri, nenumărați sportivi și voluntari ai Aeroclubului României se antrenează pentru a prezenta, la cel mai important eveniment al anului, imaginea Aviației Sportive din România.
- Iacării Acrobaţi, unici pentru spectacolele lor aeriene care includ efecte pirotehnice, muzică și lumini.
- Jurgis Kairys, celebrul pilot lituanian, multiplu campion mondial la acrobaţie aeriană.
- The Flying Bulls ((LOCKHEED P-38 „LIGHTNING”, B-25J „MITCHELL”, CHANCE VOUGHT F4U-4 „CORSAIR”, T28 TROJAN, 2 x DORNIER ALPHA JETS & elicopterul BO-105);)
- Forţele Aeriene Române
Forţele Aeriene Române se remarcă la BIAS 2018 cu o participare de excepție, care constă într-o serie de evoluții în premieră absolută pentru România. Spectatorii vor avea șansa de a admira evoluțiile spectaculoase ale profesioniştilor din elita Forţelor Aeriene Române, care vor realiza adevărate demonstrații artistice de forță supersonică la manşa aeronavelor F-16 Fighting Falcon. De asemenea, așii manșei din cadrul Forțelor Aeriene Române vor evolua cu aeronave IAR 316 B, IAK 52, IAR 330 PUMA, C 130 Hercules, și C 27 Spartan. Spectatorii vor putea urmări, de asemenea, şi exerciţiile de poliţie aeriană şi de sprijin pentru desant aerian.
- TAROM. Publicul va putea să admire exercițiile executate cu măiestrie și siguranță de piloți ai companiei naționale de transport aerian.
- Polonia – Polish Air Force Team ISKRY & Red White Sparks
În premieră pentru România, la BIAS 2018 vor participa ”magicienii” White Red Sparks, formația de acrobație a Forțelor Aeriene ale Poloniei, care evoluează cu 6 aeronave PZL TS-11 Iskra.
- Italia – Eurofighter Typhoon
- NATO – AWACS
- Spania – F18
- Germania – Eurofighter Typhoon și Tornado
- US AIR FORCE – F-15 Eagle
Echipa US AIR FORCE revine la BIAS cu aeronave F15. F-15 Eagle, produs de McDonnell Douglas (Boeing, după alipire, în 1997), este un avion bimotor cu postcombustie, capabil de zbor de noapte, pe toate condițiile meteo, destinat penetrării spațiului aerian inamic, obținerii și menținerii superiorității aeriane.
A fost proiectat pentru Forțele Aeriene ale Statelor Unite și a zburat pentru prima dată în iulie 1972. Este una dintre cele mai reprezentative aeronave ale erei moderne. Datorită performanțelor încă neegalate, F-15 rămâne în serviciu activ, urmând să fie retras cel mai devreme în 2020.
Programul BIAS 2018
Accesul la BIAS 2018:
- Intrarea publicului la BIAS este liberă!
- Accesul publicului se face prin ROMAERO.
- Nu se asigură parcare!
- Se recomandă utilizarea mijloacelor de transport în comun (liniile RATB 112, 131, 148, 149, 205, 261, 301, 304, 335, 605, precum şi liniile RATB expres 780, 783).
Vezi cum a fost la BIAS 2017! (FOTO & VIDEO) Atunci, peste 100 de avioane au brăzdat cerul Capitalei, la cel mai mare show aviatic din România.
- FOTO & VIDEO: BIAS.ro
Citește și: REPORTAJ/ Gabriela Moise este șefă de promoție și va îmbrăca în curând haina de jandarm: „Nu-mi place să-mi planific viitorul în detaliu, ci să mă surprindă”