Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, în dimineaţa zilei de joi, în Catedrala Sf. Iosif, arhiepiscopul mitropolit de Bucureşti, Ioan Robu, va prezida Sfânta Liturghie a Crismei (a Uleiurilor Sfinte), la care vor participa toţi preoţii diecezani şi călugări din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti (din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj, Mehedinţi şi municipiul Bucureşti).

„În timpul Sfintei Liturghii, preoţii participanţi vor reînnoi făgăduinţele făcute în momentul primirii Tainei Sfintei Preoţii. Această Sfântă Liturghie, unică în felul ei în timpul anului liturgic, este şi o manifestare a comuniunii preoţilor cu episcopul lor. La Sfânta Liturghie, ÎPS Ioan Robu va binecuvânta Uleiurile Sfinte, pe care preoţii din Arhidieceză le vor folosi timp de un an în administrarea Tainei Botezului, a Mirului (Confirmaţiunii) şi a Ungerii Bolnavilor”, precizează sursa citată.

În Joia Sfântă, Biserica celebrează instituirea Tainei Sfintei Euharistii (Împărtăşania) şi a Tainei Sfintei Preoţii de către Domnul Isus Cristos, la ultima Cină, se arată în comunicat.

În Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, în seara din Joia Sfântă, la ora 18,30, se va celebra Sfânta Liturghie a Cinei Domnului, prezidată de arhiepiscopul mitropolit de Bucureşti, Ioan Robu. În cadrul celebrării, în amintirea gestului de umilinţă pe care Isus l-a făcut faţă de apostoli la ultima Cină, episcopul va spăla picioarele a 12 persoane din comunitatea Catedralei.

În Vinerea Sfântă, credincioşii romano-catolici, în semn de participare exterioară la jertfa Mântuitorului, ţin post (mănâncă doar o dată în zi pe săturate) şi abstinenţă (se abţin de la carne). În această zi nu se celebrează Sfânta Liturghie, dar după-amiaza are loc o comemorare a Pătimirii şi Morţii lui Cristos şi venerarea Sfintei Cruci.

La ora 15,00 şi la ora 18,00, în Catedrala Sf. Iosif va avea loc Calea Crucii (în latină Via Crucis), o devoţiune în cinstea pătimirilor Domnului Isus Cristos, care constă în parcurgerea unui itinerar reprezentând drumul lui Isus Cristos cu Crucea pe umeri de la palatul lui Pilat până la Calvar, unde a fost răstignit şi a murit. Itinerarul are 14 opriri, numite staţiuni.

La ora 18,30, va avea loc o celebrare de Comemorare a Patimii şi Morţii Mântuitorului, prezidată de ÎPS Ioan Robu, în cadrul acestei celebrări urmând să aibă loc şi venerarea Sfintei Cruci de către credincioşii şi preoţii prezenţi.

În această zi, la iniţiativa Congregaţiei Pontificale pentru Bisericile Orientale, în întreaga Biserică Catolică, colecta din timpul celebrării este destinată sprijinirii nevoilor credincioşilor şi comunităţilor catolice din Ţara Sfântă.

În Sâmbăta Sfântă, Biserica meditează în tăcere şi rugăciune pătimirea şi moartea lui Cristos şi nu celebrează în cursul zilei nicio acţiune liturgică. În schimb, noaptea are loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale. Prin celebrarea din această Noapte Sfântă se exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat din morţi.

„La Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, celebrarea Vigiliei Pascale va începe la ora 23,00, fiind prezidată de Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu. Ritualul va începe în faţa bisericii catedrale, prin binecuvântarea focului şi aprinderea Lumânării Pascale – simbol al lui Cristos Înviat -, de la care vor fi aprinse apoi lumânările credincioşilor. În prezenţa acestei lumini, credincioşii ascultă apoi Vestirea solemnă a Învierii (Preconiul Pascal) şi Cuvântul lui Dumnezeu care evocă istoria Mântuirii, de la creaţie şi până la Învierea lui Cristos. Puţin timp înainte de miezul nopţii, clopotele vor bate din nou, după o tăcere de trei zile”, mai precizează sursa citată.

Tot atunci, pentru prima oară după 40 de zile de post, se va intona cântarea „Aleluia”. La sfârşitul Sfintei Liturghii, în jurul orei 1,00, toţi credincioşii, preoţii şi IPS Ioan Robu, cu lumânările aprinse, vor intona solemn „Cristos a înviat!”, mergând în procesiune în jurul Catedralei Sf. Iosif.

Duminică, în Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, episcopul auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti Cornel Damian va prezida, la ora 10,30, Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului.


Citește și… FOTO & VIDEO / Catolicii sărbătoresc azi Floriile. Procesiunea de pe străzile Capitalei s-a desfășurat pe ploaie


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News