„În ciuda vremii schimbătoare, am avut parte de un flux important de vizitatori, în special tineri, care au vrut să descopere istoria Capitalei, moștenirea ei culturală, dar și noile tendințe ale artei contemporane. Prin locații și evenimente, cu ajutorul studiourilor multimedia, al proiecțiilor, al elementelor de sunet și design, al inteligenței artificiale, am reușit să îmbinăm tradiționalul cu modernul, pentru a oferi vizitatorilor experiențe diverse și antrenante”, a transmis primarul Capitalei, Nicușor Dan, printr-un comunicat de presă.
Care este programul de vizitare
Ca urmare a interesului crescut, programul de vizitare pentru Primăria Capitalei a fost prelungit.
Astfel, bucureștenii care nu au reușit încă să viziteze instituția vor putea face acest lucru începând de luni, 14 iunie, până pe 20 iunie, inclusiv, între orele 17:00 – 20:00. De asemenea, Expoziția de la parterul palatului, „URANUS ACUM”, rămâne disponibilă pentru vizitare pe toată durata ușilor deschise, până duminică, 20 iunie.
Creat de Zeppeloin și Ideligram, „URANUS ACUM” este un proiect despre lumea dispărută a cartierului Uranus, demolat de regimul comunist. În cadrul expoziției, sunt prezentate fragmente din construcțiile demolate sau obiecte păstrate de către locuitori. Unul dintre elementele principale ale expoziției este o machetă concomitentă, un model fizic al celor două realități, cea dinainte de demolări și cea de azi.
Primăria Capitalei (parterul clădirii și curtea interioară) poate fi văzută zilnic, între 14 și 20 iunie, în intervalul orar 17:00 – 20:00. Accesul în clădire se face prin intrarea principală din Bulevardul Regina Elisabeta.
FOTO: Primăria Capitalei
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro