„Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunţă lansarea unei noi ediţii a programului social «Litoralul pentru toţi», desfăşurat între 1-30 septembrie 2024. Turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, preţuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. An de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program”, au transmis reprezentanţii FPTR.

Ei au adăugat că până acum, peste 57 de unităţi de cazare din toate staţiunile de pe litoralul românesc au aderat la program, oferind aproximativ 6.000 de locuri de cazare pe noapte şi că se aşteaptă ca până la începutul programului, peste 80 de hoteluri să se înscrie, ajungând la aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.

„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise până la mijlocul lunii septembrie, iar turiştii pot face deja rezervări de sejururi. În fiecare an, programul nostru a demonstrat că poate aduce bucurie şi relaxare pentru mii de familii care doresc să viziteze litoralul românesc. Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toţi românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care preţurile sunt foarte avantajoase. Şi în această ediţie am colaborat cu numeroşi parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii şi condiţii de cazare. Suntem mândri că putem sprijini turismul românesc şi, în acelaşi timp, să aducem satisfacţie şi zâmbete pe feţele românilor”, a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Mulți candidați, o singură necunoscută: Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu? Variantele care îl pun în dificultate pe liderul PSD
Recomandări
Mulți candidați, o singură necunoscută: Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu? Variantele care îl pun în dificultate pe liderul PSD

Lista hotelurilor înscrise în program poate fi văzută aici.

Preţuri începând de la 38 de lei pe noapte, de persoană

Conform tarifelor de pe site-urile hotelurilor şi operatorilor de turism, până la finalul lunii septembrie, turiştii pot petrece un sejur la mare la preţuri începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, cazare fără masă, la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord.

În staţiunea Mamaia, preţurile pornesc de la 77 de lei pe noapte de persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în celelalte staţiuni din sudul litoralului, tarifele încep de la 60 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele.

Pentru cei care preferă pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la preţuri ce pornesc de la 210 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din staţiunea Venus.

La fel ca în ediţiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate şi cu carduri de vacanţă. Programul „Litoralul pentru toţi” se află la a 45-a ediţie şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
FANATIK.RO
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
FANATIK.RO
Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI