Până acum, s-au înscris în program 68 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor peste 5.000 de locuri de cazare pe noapte, a anunțat Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Conform estimărilor FPTR, peste 40.000 de turişti ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în luna septembrie. Locurile sunt vândute direct de hoteluri, dar şi prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor.
Ce oferte sunt în programul „Litoralul pentru toți”
În programul „Litoralul pentru toţi”, tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziţionat la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord, dacă se achiziţionează un sejur de minimum 5 nopţi.
În acest program s-au înscris hoteluri de două până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.
Lista hotelurilor înscrise în programul „Litoralul pentru toți”
„Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, a afirmat Dragoş Răducan, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
andreea.online • 02.09.2023, 10:46
La cat de cald a fost in vara asta, putem sa reconsideram definitiile de "sezon estival" si "extrasezon"