Programul „Litoralul pentru toţi” le aduce turiștilor oferte între 150 şi 600 de lei pentru o săptămână la mare, în perioada 2 – 30 septembrie 2018.
„Acest program social este destinat turiştilor care îşi doresc o vacanţă la malul mării la sfârşitul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie şi august. Tarifele practicate în programul special „Litoralul pentru toţi” sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon”, spun reprezentanţii federaţiei, citați de Agerpres.
„Litoralul pentru toţi” este singurul program social din Romania susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone, şi a fost lansat în urmă cu 16 ani.
„Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife ale ediţiei de primăvară 2017, nemodificate în ultimii 6 ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri chiar s-au dublat. Începând cu această ediţie, biletele pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă”, se arată într-un comunicat al federaţiei.
Reprezentanţii industriei au amintit că, anul acesta, turismul din Romania şi în special hotelurile de pe litoral se confruntă cu o criză a forţei de muncă fără precedent, multe unităţi de cazare refuzând rezervări în luna septembrie din cauza lipsei de personal. Până acum s-au înscris în program 54 de hoteluri din toate stațiunile litoralului, cu câte 3.000 de locuri pe fiecare serie. Biletele sunt vândute prin agenții de turism sau direct la hotel.
România urmează să fie lovită de un ciclon. Fenomenul face deja ravagii în Europa
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro