Potrivit bilanțului întocmit de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în 2018, numărul proprietăților înregistrate prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), program gratuit pentru cetățeni, a depășit 1.165.000. Peste 500.000 de cărți funciare au fost deschise doar anul trecut. Finanțarea a fost asigurată din veniturile proprii ale ANCPI. Tot în 2018, ANCPI a accesat fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, pentru cadastrarea integrală a 660 de comune.

84 la sută din numărul total de locuințe sunt cadastrate

Astfel, la 31 decembrie 2018, erau înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară 7.336.384 de locuințe reprezentând peste 84% din numărul total de locuințe, de 8.707.608, conform Institutului Național de Statistică. De asemenea, la finalul anului trecut, erau cadastrate 3,72 de milioane de hectare de teren agricol (39% din totalul suprafeței care face obiectul subvențiilor APIA), iar alte 4,10 milioane de hectare (43% din totalul suprafeței care face obiectul subvențiilor APIA) de teren agricol erau în lucru, cu termen de finalizare sfârșitul anului 2019. „Înregistrarea cu prioritate a terenurilor agricole, majorarea constantă a sumelor alocate lucrărilor de cadastru general și îmbunătățirea și simplificarea continue ale legislației sunt elementele-cheie care au creat cadrul necesar pentru creșterea susținută și sănătoasă a PNCCF și care ne-au ajutat să câștigăm încrederea autorităților și a proprietarilor. Iar împreună am început să facem ordine în actele de proprietate. România a înțeles târziu importanța cadastrului, a pornit greu pe acest drum spre civilizație, dar, cu ajutorul tuturor celor implicați în acest proces, am reușit să depășim obstacolele și să ne facem treaba”, a declarat, pentru Libertatea, președintele – director general al ANCPI, Radu – Codruț Ștefănescu. În anul 2018, ANCPI a majorat atât suma alocată anual fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT) care a ajuns anul trecut la 155.000 de lei/UAT (față de 135.000 de lei în 2016 și 150.000 de lei în 2017), cât și suma decontată pentru lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor, care a crescut proporțional cu gradul de dificultate al terenurilor, de la 60 la 132 de lei/imobil.

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Toți primarii pot încheia contracte de finanțare

Anul trecut, ANCPI a aprobat Procedura de cofinanțare, care permite primăriilor să contribuie cu bani din bugetul local la realizarea lucrărilor de cadastru general. Astfel, autoritățile locale vor găsi mai ușor prestatori pentru servicii de înregistrare sistematică a imobilelor. Procedura de cofinanțare a fost gândită în special pentru orașe și municipii, acolo unde, spun primarii, este extrem de greu să găsești persoane fizice sau juridice autorizate să execute lucrări de cadastru general care să accepte doar 132 de lei pentru înregistrarea unui imobil. Potrivit ANCPI, în 2018, aproximativ 40 de UAT-uri și-au exprimat intenția de a începe înregistrarea sistematică a imobilelor în regim de cofinanțare, ceea ce înseamnă că Agenția de Cadastru decontează 60 de lei/carte funciară, iar autoritățile locale completează suma solicitată de prestatori din bugetul local.

Bani europeni pentru Programul național de cadastru și carte funciară

Tot în 2018, ANCPI a semnat contractul de finanțare pentru Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în AXA prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul, parte din Programul național de cadastru și carte funciară, este finanțat din fonduri europene în valoare de aproape 313 de milioane de euro și  prevede realizarea cadastrului general în 660 de UAT-uri din mediul rural. Iar dacă anul trecut, ANCPI a lansat procedura de licitație pentru achiziționarea Serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din primele 194 din cele 660 de comune, în 2019, Agenția va scoate la licitație, încă aproximativ 300 de UAT-uri.

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii
Recomandări
Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

Multe solicitări online, pentru extrasele de carte funciară

Potrivit cifrelor furnizate de ANCPI, în 2018, a crescut considerabil numărul clienților care au renunțat să meargă la ghișeu și au preferat să obțină online extrasul de carte funciară pentru informare.  Astfel, pe platforma epay.ancpi.ro, au fost înregistrați, anul trecut, peste 40.000 de utilizatori care au solicitat online 446.190 de extrase de carte funciară pentru informare. Practic, față de 2017, numărul utilizatorilor înregistrați pe epay.ancpi.ro aproape că s-a dublat, în timp ce numărul extraselor de carte funciară eliberate online a crescut de peste trei ori.

Extrasul eliberat online, acceptat de Evidența Populației

Pentru a încuraja utilizarea documentelor eliberate online pe platforma epay.ancpi.ro, la finalul anului 2018, ANCPI a încheiat un protocol de colaborare cu Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD). Drept urmare, din luna noiembrie 2018, persoanele care solicită eliberarea actelor de identitate la oricare dintre cele peste 570 de birouri ale DEPABD din toată țara pot prezenta  extrasul de carte funciară pentru informare eliberat online pentru a face dovada adresei de domiciliu. Lista instituțiilor bancare și nebancare care acceptă documentele eliberate online de ANCPI este disponibilă aici: https://www.ancpi.ro/files/Statistici_home_page/Institutii_26_11_2018.pdf.

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu
Recomandări
Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

Încă 41 de birouri pentru relații cu publicul

O altă măsură luată de ANCPI în 2018, în Programul național de cadastru și carte funciară, menită să faciliteze accesul cetățenilor la aceste servicii,  constă în înființarea a 41 de birouri de relații cu publicul. Acestea vor funcționa la nivelul circumscripțiilor judecătorești din localitățile în care nu există birouri de cadastru și carte funciară.

Citește și: Cadastru gratuit în Delta Dunării, la ADS și la Academia de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu Sisești”

 

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Cristina Demetrescu știe ce zodii dau lovitura până pe 11 noiembrie. Patru nativi sunt pe val
FANATIK.RO
Cristina Demetrescu știe ce zodii dau lovitura până pe 11 noiembrie. Patru nativi sunt pe val
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Semnul care îți spune că urmează să fii jefuit. Cum acționează hoții și la ce trebuie să fii atent când ajungi acasă
FANATIK.RO
Semnul care îți spune că urmează să fii jefuit. Cum acționează hoții și la ce trebuie să fii atent când ajungi acasă
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Andreea Esca, schimbare șocantă de look. Reacția fanilor (FOTO)
Financiarul.ro
Andreea Esca, schimbare șocantă de look. Reacția fanilor (FOTO)
Fructul pe care Raul a pariat 15.000 de euro, toate economiile sale. Vinde acum un kilogram cu 20 de lei
Observatornews.ro
Fructul pe care Raul a pariat 15.000 de euro, toate economiile sale. Vinde acum un kilogram cu 20 de lei
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI