Barna a explicat la briefingul de presă după ședința de Guvern de ce într-o jumătate de an proiectul nu a intrat în vigoare.
„Este un proiect complex, complicat, din cauza numărului foarte mare de persoane care ar putea să beneficieze de el şi numărul foarte mare de cetăţeni care ar putea solicita aceste bilete valorice, acest sprijin valoric, motiv pentru care, în cazul în care vorbim de sute de mii de persoane, implementarea este complicată”, a spus ministrul, potrivit news.ro.
Și a continuat: „S-a analizat varianta colaborării cu autorităţile locale, se analizează varianta colaborării cu Ministerul Muncii pentru a avea o destinaţie foarte clară şi precisă a acestor sume şi a ajuta exact acele persoane care au nevoie, pentru că nu cred că este nevoie de ajutor financiar pentru persoanele care îşi permit, fără nicio problemă, să achiziţioneze becuri moderne cu consum redus, produse cu tehnologie modernă. Deci trebuie să avem în vedere şi adresabilitate, adică Programul să se ducă exact în aceeaşi zonă socială unde este nevoie de sprijin”.
Întrebat dacă acest lucru înseamnă că Programul Rabla pentru becuri va fi doar pentru categoriile defavorizate, Tanczos Barna a răspuns afirmativ, argumentând că totul ține de modul în care sunt cheltuiți banii publici: „Da, analizăm această variantă, pentru că nu cred că ar fi normal ca banii publici să se ducă în zone unde nu este nevoie de sprijin financiar”.
Pe 16 septembrie 2022, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că în coaliţie s-a luat decizia ca Ministerul Mediului să analizeze demararea unui program de înlocuire a becurilor cu filament cu cele pe leduri, pentru reducerea risipei de energie.
Pe 29 noiembrie, Guvernul a aprobat o finanţare de 400 de milioane de lei pentru înlocuirea becurilor convenţionale din locuințe cu unele pe led şi de 500 milioane de lei pentru iluminatul stradal în comunităţile locale, dar de atunci programul a stagnat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro