De joi, începând cu ora 10.00, antreprenorii își vor putea înregistra planurile de afaceri online prin intermediul aplicației disponibile pe site-ul Agenției pentru Implementarea Programelor și Proiectelor derulate de Întreprinderile Mici și Mijlocii.

Aplicația electronică se va închide pe data de 14 iulie, iar semnarea contractelor acceptate se va face până cel târziu 29 septembrie. Pentru a implementa planul de business, aplicații acceptați au la dispoziție un an întreg, adică până la 29 septembrie 2018.

Actele necesare ce trebuie depuse pentru primirea finanțării trebuie nepărat formate din cererea de finanțare, plan de afaceri și documentele suport, solicitate pentru a justifica informațiile prezentate în cadrul planului de afaceri.

Programul Start-up Nation începe pe 15 iunie. Cine sunt antreprenorii eligibili

Cei care pot beneficia de acest program sunt antreprenorii cu firme nou înființate, adică întreprinderi create după 30 ianuarie 2017. Deși este o paletă largă de activități care pot fi finanțate prin Start Up Nation, cele mai mari șase de finanțare au cele cu activități de producție, programare IT, industrii creative, activități de servicii și comerț sau alte activități economice.

Dacă la începutul discuțiilor despre acest program cheltuilile eligibile se constituiau într-o listă neclară, acum toate acestea s-au concretizat. Astfel că, puteți cheltuii banii pe echipamente tehnologice, inclusiv echipamente IT, achiziţionarea de spaţii de lucru, mijloace de transport, achiziţionarea de mobilier, aparatură birotică,

De asemenea, se decontează cheltuielile pentru achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, achiziţionarea de instalaţii de încălzire sau climatizare, salariile, utilitățile și cheltuielile aferente chiriilor pentru spaţii de lucru pentru o durată de cel mult 12 luni de la data semnării contractului de finanțare.

Programul Start-up Nation începe pe 15 iunie. Ce NU se decontează

Statul a impus o serie de reguli și pentru cheltuielile care nu se decontează. Iar la acest capitol intră achiziția de echipamente și utilaje la mâna a doua, achiziția în sistem leasing a utilajelor și echipamentelor, comisioane, taxe și amenzi și, printre altele și instructajul personalului de exploatare.

Urmărește-ne pe Google News