Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției

 2 comentarii
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză

O parte a miniștrilor audiați luni din Guvernul Mureșan au arătat cu subiect și predicat faptul că sunt mai degrabă resemnați decât desemnați, fiind evident că se gândesc la faptul că nu au șanse să treacă la vot. În schimb, premierul desemnat Siegfried Mureșan nu a renunțat, cel puțin din acțiunile sale, la încercarea de a strânge, bob cu bob, cât mai multe voturi.

În timp ce Siegfried Mureșan a mers luni de la grup parlamentar la grup parlamentar pentru a încerca să mai câștige voturi, colegii săi din potențialul guvern au avut poziționări care mai degrabă au arătat scepticismul.

Mureșan a plecat ieri dimineața de la borna de 170 de voturi pe care le au PNL-USR-UDMR. La finalul zilei, după discuții cu minoritățile, neafiliații și alte structuri parlamentare, premierul desemnat vorbea de 200 de voturi pe care se bazează. Însă până la 233 de voturi este cale lungă.

Tonul declarațiilor deloc optimiste a fost dat de Mircea Abrudean, ministru al afacerilor interne și vicepremier desemnat din partea PNL. „Vom vedea la plenul reunit, din declarații pare că nu”, a afirmat Abrudean, fiind întrebat dacă este vreo șansă să treacă Guvernul Mureșan.

„Soldatul disciplinat” din „guvernul de paie”

O declarație surprinzătoare a venit de la singurul ministru care a primit aviz pozitiv în prima zi. Întrebat la audieri de ce a ales să facă parte dintr-un „guvern de paie”, ministrul desemnat al agriculturii a punctat: „Am acceptat pentru că aceasta a fost decizia politică la UDMR. Sunt un soldat disciplinat. A fost o ocazie bună și pentru mine să fac încă un inventar la minister”, potrivit Cotidianul.

La rândul său, ministrul desemnat al transporturilor, s-a declarat sceptic privind șansele guvernului din care face parte. „Din tot ce se anunţă, pare că nu, pentru că PSD şi AUR au spus că nu votează şi atunci cred că matematic este foarte complicat”, a afirmat Drulă după audieri, care a pledat pentru alegeri anticipate.

Și colega sa de partid Cristina Prună (care e și membră a conducerii USR) și-a început intervenția de la audierile ministrului desemnat al energiei, Sebastian Burduja, printr-o poziționare pesimistă: „Șansele să avem un guvern, realist vorbind, sunt minime”.

Ținta adevărată

Cele 233 de voturi par pentru coaliție o țintă imposibilă. Însă în momentul de față cea mai importantă bornă este cea de 190 de voturi. De ce? Explicația e simplă: la votul din iunie, pentru Guvernul Veștea, PSD și puciștii au strâns 189 de voturi.

Așa că liberalii și partenerii lor vor să depășească numărul de voturi luat de Veștea și să arate că sunt deciși să îndeplinească o nouă condiție pentru declanțarea anticipatelor. Însă aceste anticipate sunt la mâna lui Nicușor Dan.

Grosul audierilor, marți

Cei mai mulți miniștri vor fi audiați marți, pe lista persoanelor de interes, prin domeniile pe care le ocupă, dar și atenția pe care o au adversarii din PSD, fiind Oana Gheorghiu (Sănătate), Andreea Chiș (Justiție), Raluca Turcan (Muncă) și Diana Buzoianu (Mediu).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Mihai111 29.09.2026, 12:15

    Zieg nu are nicio sansa. Nu aduna nici 190 de voturi. Apoi, dupa inca vreo 2 luni, Nicusor il va propune pe Nazare... si tot asa... grupul infractional organizat PSD NL USR trage de timp ca sa elimine toti opozantii. Ceva tot au invatat de la Putin. Georgescu are 3 dosare penale simultan. Pe langa el, grupul Nordis si Vanghelie par niste ingerasi cu aripi imaculate... E comic deja. Noapte buna Romania, oriunde te-ai afla... Tara nu e guvernata de 5 luni... Nicusor a ajuns exact ca Alexandru Lapusneanu: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu". In Balcani, istoria se repeta mereu si mereu si mereu...

  • Avatar comentarii

    Ficus 29.09.2026, 13:58

    Și dacă trece….ce faci cu prohodul?

ALTE ȘTIRI
O dronă de război
21:42
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
21:33
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:53
Siegfried Mureșan a reacționat după ce Nicușor Dan a spus că „alegerile anticipate nu sunt o soluție” și „România își va păstra traiectoria financiară”
Ultimele știri
23:01
„Falsa banană”, planta din Africa care ar putea salva omenirea de foamete în plină criză climatică
22:45
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
22:16
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
22:02
Toate magazinele Metro au fost confiscate de stat în Rusia, după ce Putin a semnat decretul: „Administrare temporară”
TRENDING
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
21:50
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
20:39
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
21:05
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
20:31
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri