Bunicii pot primi suma de 650 de lei dacă îşi îngrijessc nepoţii în vârstă de până la 2, respectiv 3 ani, ai cărui părinţi s-au intors la locul de muncă. Cuantumul lunar al indemnizației este egal cu cuantumul lunar al stimulentului acordat pentru creșterea copilului, se arată în expunerea de motive a inițiatorului proiectului de lege.

Bunicii trebuie să prezinze mai multe documente care să ateste faptul că se află în relaţii bune cu nepotul, dar şi faptul că părinţii şi-au dat acordul.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de parlamentari PNL şi PMP, notează stirileprotv.

O altă propunere legislativă, adoptată tacit, iniţiată de deputaţii Claudiu Răcuci şi Florin Roman de la PNL şi Adrian Solomon de la PSD vizează acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciului de bonă.

Suma propusă se va acorda în mod diferenţiat în funcţie de venitul lunar net pe membru de familie. Suma maximă este de 150 de euro pentru fiecare copil de vârsta antepreşcolară.

Urmărește-ne pe Google News