„Este necesară o informare cât mai clară a consumatorilor pe etichetele produselor care se comercializează în piețe, astfel încât abrevierile țărilor de origine, calitatea/calibrul produsului și numele producătorului să fie clare și ușor de identificat de către consumatori, fără a crea confuzie sau a furniza acestora informații contradictorii despre produs”, declară Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.
Conform noilor reguli propuse, vânzătorii de fructe și legume din piețe vor trebui să afișeze în mod clar pe etichetă localitatea sau țara de proveniență a produselor pe care le comercializează, iar în unele cazuri, vor fi obligați să indice și alergenii conținuți în acestea.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici care comercializează legume și fructe:
- mijloacele de măsurare trebuie să respecte cerinţele de metrologie aplicabile, conform tipului şi specificului produsului
- preţul produselor trebuie să fie afişat vizibil şi înscris într-o formă clară, în conformitate cu prevederile legale aplicabile
- denumirea produselor ce se comercializează trebuie să fie afişată în limba română, fără a exclude prezentarea acesteia în alte limbi
- produsele trebuie să se comercializeze în cadrul datei durabilităţii minimale, conform informaţiilor înscrise pe ambalaj/etichetă şi/sau conform informaţiilor transmise de furnizor sau producător, după caz
- produsele ce se comercializează trebuie să aibă înscrise pe ambalaj (produse preambalate) sau pe eticheta de preţ, precum şi în orice material informativ, după denumirea fiecărui/fiecărei produs alimentar/băuturi (produse comercializate în vrac), componentele cu efecte alergene
- legumele și fructele ce se comercializează în interiorul piețelor trebuie să aibă afișată pe eticheta de produs, următoarele informații: denumire produs și categoria de calitate; specie sau soi, după caz; ţara de origine; denumire producător / ambalator / expeditor; calibrul, dacă este cazul
- laptele, produsele lactate, carnea, produsele din carne, peştele, ouăle trebuie să fie comercializate în structuri de vânzare special amenajate, dotate astfel încât să fie asigurate normele de igienă în vigoare şi condiţiile de depozitare stabilite de producător, precum şi orice condiţii specifice stabilite prin actele administrative de autorizare emise de autorităţile competente
- vinul trebuie să fie comercializat exclusiv în spaţii comerciale autorizate în acest scop, care să asigure menţinerea caracteristicilor fizico-chimice şi organoleptice ale vinului.
În prezent, propunerea de ordin este în faza de dezbatere publică până la 25 mai. Odată adoptat, ordinul va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.