O regulă importantă menținută și în acest an școlar prevede că elevii vor fi repartizați în mod aleatoriu în clasele pregătitoare, alfabetic sau prin tragere la sorți, astfel încât părinții să nu poată alege învățătoarea copilului.
Regula repartizării aleatorii a fost introdusă pentru prima dată la nivel național anul trecut, urmând modelul de la Timișoara, unde era aplicat de patru ani, de fostul ministru al educației Monica Anisie.
Fără evaluare psihosomatică pentru copiii care au fost la grădiniță
Conform documentului aflat în consultare publică, evaluarea psihosomatică nu mai este obligatorie pentru copiii care au urmat grădinița. Mai exact, aceasta se va face doar pentru copiii care nu au făcut grădinița și pentru cei care acum s-au întors în țară și vor să se înscrie la școală.
Evaluarea psihosomatică funcționează ca o recomandare a specialiștilor. Ei îl analizează pe copil, prin dialog și jocuri, din punct de vedere cognitiv, de exemplu, dacă știe ce anotimp este după vreme, dacă știe ce vârstă are, dacă știe să numere sau cunoaște care este dreapta și care este stânga, apoi stabilesc dacă este sau nu pregătit să meargă la școală.
Copiii care au frecventat grădinița și se încadrează în grupa de vârstă – împlinesc 6 ani după 1 septembrie și până în 31 decembrie – se pot înscrie la școală în baza unei recomandări de la grădiniță.
Și această regulă este preluată din metodologia de anul trecut.
Copiii nu pot fi înscriși la mai multe școli
O noutate a metodologiei din următorul an școlar este eliminarea, indirect, a evenimentului „Ziua porților deschise”, o săptămână în care părinții puteau vizita școlile și puteau discuta cu învățătoarele care preluau o nouă clasă de copii. În schimb, proiectul prevede că organizarea unor evenimente de promovare este la latitudinea fiecărei școli în parte.
Un copil poate fi înscris la o singură școală. Dacă aplicația informatică semnalează că a mai fost depusă o cerere la o altă școală, cerere introdusă în baza de date și validată, dosarul de înscriere depus la a doua școală este respins, rămânând valabilă doar prima opțiune.
De menționat este că proiectul de metodologie pus în dezbatere publică de minister conține o greșeală. Acesta prevede că numărul maxim de elevi la clasă este de 25, cu toate că Legea educației, modificată în vara anului trecut, impune cel mult 22 de copii în învățământul primar.
Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare
Înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2021-2022 se desfășoară în două etape.
Prima etapă începe în 15 martie și se încheie în 29 aprilie, conform calendarului propus. În acest interval se completează cererile și sunt validate fișele de înscriere în aplicația informatică.
Calendarul complet poate fi consultat aici:
În primă fază sunt admiși la școală copiii care locuiesc în acea circumscripție pentru care părinții au solicitat acest lucru. În a doua fază sunt procesate cererile părinților care vor înscrierea la o altă școală decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere.
În ultima fază a primei etape sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ, dar nu au fost înmatriculați din lipsă de locuri. Pe cererea-tip însă părinții trebuie să bifeze și opțiunea de înscriere la școala de circumscripție.
Părinții află pe 20 mai dacă cei mici au fost înmatriculați în școala dorită.
A doua etapă de înscriere se desfășoară în perioada 24 mai – 31 mai pentru pentru copiii care nu au fost înscriși la școală în prima sau care nu au participat la înscriere, în funcție de locurile libere rămase la nivelul fiecărei școli. Părinții trebuie să completeze, astfel, o nouă cerere-tip de înscriere și doar pentru școlile în care mai sunt locuri disponibile, completând, în ordinea descrescătoare preferințelor, maximum trei opțiuni.
Școlile care nu au locuri libere nu pot primi cereri de înscriere, iar online, acestea vor fi respinse.
Listele finale ale celei de-a doua etape vor fi afșate la fiecare școală în 3 iunie 2021.
Proiectul de metodologie poate fi consultat aici:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro