Mai mulți parlamentari au depus pe 12 martie la Camera Deputaților un proiect de lege ce vizează modificarea legii audiovizualului astfel încât televiziunile să pună subtitrare în limba română la filme, seriale și documentare românești, pentru a fi accesibile persoanelor cu deficiențe de auz, al căror număr este estimat la aproximativ 30.000.
Proiectul de lege inițiat de Adriana Săftoiu, deputat PNL, este susținut de peste 50 de parlamentari din toate partidele: PSD, PNL, USR, UDMR, ALDE, PMP, Minorități.
Potrivit motivării, propunerea de modificare a legislației „susține demersurile statului român de a pune în aplicare prevederile convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificate de România în anul 2011.”
„După prima etapă în care programele de știri din anumite intervale de timp sunt interpretate în limbajul mimico-gestual, următoarea etapă este transpunerea în text a operelor audiovizuale, precum și a emisiunilor care reprezintă producția proprie a televiziunilor astfel încât persoanele surde și hipoacuzice să aibă aceleași drepturi de vizionare ca și ceilalți telespectatori, ambele grupuri fiind plătitori de taxă TV”, mai arată expunerea de motive.
Până la data de 16 aprilie, inițiativa legislativă va sta în dezbatere publică la Camera Deputaților, timp în care se vor da și avizele Guvernului, Consiliului Legislativ și al Consiliului Economic și Social.
În ceste zile se află în dezbatere publică și controversatul formular 600.
Citește și: Dispare taxa de cadastru. Primarii pot cere, de azi, bani pentru cadastru