Reprezentanții transportatorilor solicită eliminarea punctelor respective și cer demiterea lui Sorin Mititelu, noul vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care se ocupă de sectorul de asigurări, pe care îl consideră responsabil de amendamentele în cauză.

„Costuri de piață”

Concret, în Parlament se află un proiect de lege care transcrie o directivă europeană privind asigurările de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare.

La proiectul de lege inițial au fost adăugate o serie de amendamente, între care unul face precizări despre „costuri de piață” ale reparațiilor.

Altul prevede ca reparațiile să se facă doar în service-uri cu care asigurătorul are convenții semnate, iar altul elimină acordarea mașinilor de înlocuire în caz de accident, dacă în familie mai există un vehicul.

De asemenea, un alt amendament prevede că, în viitor, cuantumul despăgubirii să fie stabilit doar între păgubit și asigurător, deși aceștia nu sunt experți care să poată evalua dimensiunea daunelor.

Ce prevede amendamentul

„Costurile de piață” sunt definite astfel: „prețurile/costurile finale de vânzare ale operatorilor economici autorizați, obținute pe baza cererii și ofertei, la care orice persoană are acces neîngrădit atunci când intenționează să achiziționeze un bun sau un serviciu și pe care aceasta se angajază se le suporte la achiziția unui bun sau la efectuarea unui serviciu”.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Practic, dacă paragraful de mai sus rămâne în lege, șoferii vor trebui să scoată din propriul buzunar diferența între „costul de piață” și costul efectiv al reparației.

„Prin acest articol, păgubiții RCA nevinovați de producerea unui accident vor fi obligați să suporte o coplată din propriul buzunar pentru a acoperi costurile reparațiilor către unitățile reparatoare, ceea ce este contrar principiului reparării integrale a prejudiciului și a asigurării RCA”, se arată într-un comunicat al Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

Asigurătorii centrează, asigurătorii dau cu capul

De asemenea, transportatorii acuză că amendamentul care prevede stabilirea cuantumului reparațiilor prin negociere directă între asigurători și păgubiți afectează masiv drepturile consumatorilor, fără să-i protejeze.

Această propunere va obliga păgubitul să accepte orice sumă oferită ca despăgubire, chiar dacă aceasta nu ar fi suficientă pentru acoperirea costurilor reparației vehiculului avariat.

COTAR:

Un alt amendament arată că păgubiții nu vor mai avea dreptul de a ceda altor persoane încasarea banilor din reparații. Sunt vizate aici convențiile între service-uri și păgubiți, care sunt folosite în acest moment.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Acum, un șofer cu mașina lovită își duce mașina la orice service, care face reparațiile și returnează vehiculul, dar devine apoi proprietarul creanței către asigurător și încasează banii direct. În cele mai multe cazuri, service-urile se judecă în instanțe pentru bani.

Fără mașină de schimb

În fine, un alt amendament elimină dreptul de a primi mașină de schimb în caz de accident, dacă în familie există un alt vehicul.

„Nu înțeleg, ce facem aici? RCA-ul se plătește în familie?”, întreabă ironic Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, care găsește măsura aflată acum în vigoare justificată, din moment ce pentru fiecare mașină se achită asigurarea obligatorie.

Lipsă de opțiuni

Transportatorii acuză că societățile de asigurări „doresc să controleze atât prețul de vânzare al RCA, cât și cuantumul despăgubirilor, reducându-i astfel pe păgubiți la o poziție vulnerabilă și lipsindu-i de opțiuni, în scopul maximizării profitului asigurătorilor și cu ignorarea cerințelor de siguranță și calitate și a principiilor care consacră dreptul la despăgubire integrală”.

În acest moment, 90% din procesele din instanțe sunt câștigate de păgubiți și de service-urile auto, „în timp ce societățile de asigurări nu vor să își asume obligațiile de plată”, acuză organizația.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

ASF transmite că nu comentează

Libertatea a solicitat un punct de vedere din partea oficialilor ASF în privința amendamentelor aflate în dezbare în Parlament și a acuzațiilor aduse de COTAR.

Autoritatea nu a transmis că nu comentează: „Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu comentează comunicatul transmis de COTAR, în virtutea respectării dreptului la liberă opinie, care este garantat în România. Conform legislației în vigoare, ASF are obligația de a asigura stabilitatea pieței asigurărilor și de a proteja consumatorii și acționează activ în acest sens”.

Transportatorii avertizează că vor protesta

Transportatorii cer eliminarea propunerilor pe care le caracterizează drept „abuzive” și amenință cu proteste în fața Guvernului, în caz contrar.

De asemenea, cer „reorganizarea din temelii” a ASF și un control real al instituției și al sectorului de asigurări din România.

ASF s-a aflat în centrul mai multor scandaluri în ultimii ani, după falimentele Euroins, City Insurance, Carpatica Asig și Astra Asigurări.

S-au scumpit cu 7%, deși erau plafonate

Prețul polițelor RCA este înghețat din 2023, după falimentul Euroins. Cu toate acestea, tarifele RCA au crescut cu 7% anul trecut, conform datelor oficiale, iar după eliminarea plafonării ar urma să crească din nou, conform transportatorilor.

Sorin Mititelu, vicepreședintele ASF responsabil pentru sectorul asigurărilor, declara recent pentru Libertatea că prețurile nu ar trebui să crească după eliminarea plafonării. Instituția va elabora un ghid prin care ASF va putea cere lămuriri companiilor care au prețuri mult mai mari față de tarifele de referință și va putea impune măsuri.

Vasile Ștefănescu nu este însă foarte optimist cu privire la acest cod: „Asigurătorii nu respectă acum legea și va trebui să ne așteptăm că vor respecta un cod?”.

Asigurătorii din România au înregistrat anul trecut profituri-record, dar Mititelu spune că rezultatele vin din alte linii de business, nu din RCA.

Asigurătorii acuză un „fake news” din partea transportatorilor

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din Romania (UNSAR) acuză COTAR de fake news și spune că nu va exista nicio coplată.

Organizația insistă că prețul este cel stabilit de piață, adică de cerere și ofertă.

„Prețul de piață nu poate fi decât acela obținut prin cerere și ofertă și este cel pe care o persoană fizică sau juridică îl acceptă (asigurătorul RCA sau persoana prejudiciată) și se angajează să îl suporte. Prin urmare, nu va exista nicio coplată”, arată UNSAR.

În privința reparațiilor care vor trebui făcute doar pe bază de convenție între service și asigurător, organizația acuză că sunt „simple speculații tendențioase fără nicio bază legală, dar care, cu rea-credință, pornesc de la falsa premisă că unitățile reparatoare care vor colabora cu asigurătorii sunt deja vinovate de încălcarea reglementărilor privind efectuarea activității de reparații”.

Legat de neacordarea mașinii de înlocuire, uniunea spune că articolele în cauză „nu reprezintă altceva decât o aplicare a principiilor legii civile care implică responsabilizarea persoanelor prejudiciate de a se comporta cu diligență în cazul producerii unui prejudiciu și de a preveni majorarea nejustificată a cuantumului despăgubirii peste ceea ce este obiectiv necesar acoperii prejudiciului”.

În privința cesiunii de creanțe, UNSAR afirmă că o hotărâre a Curții Europene de Justiție a disociat în mod expres calitatea de „persoană prejudiciată” de cesionarii de creanțe.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (13)

tomitan   •   14.05.2024, 07:23

Legea va fi adoptată ,românii vor deconta asa cum spune legea iar Nea Mititelu & Co de la ASF o sa rămână in continuare acolo.Pe ce dovezi ma bazez ? Pe toate sondajele de opinie facute până acum in care românii dau credit in continuare celor din PSD-PNL.Cum raspunde Marcelino la fiecare intrebare despre primarul penal X sau Y ? " Românii stiu pe cine sa aleagă!" Asa ca reprezentantii transportatorilor si toti posesorii de autoturisme afectati de catre acest proiect de lege sa taca din gura si sa inghita.Din momentul in care tu mergi la vot si pui stampila pe PNL -PSD , inseamna ca esti de acird cu legile facute de ei.A iesit vreun sindicalist pana acum sa-l injure pe Marcelino& Co.Nuuuu! Ba din contra ,unii dintre ei s-au bagat chiar pe listele PSD. PS.Cel mai bun si eficient protest este stampila de vot.Un dezastru la urne ,nu ar insemna nu doar demiterea conducerii ASF ci si anchetarea ei de catre procurorii DNA care de abia asteapta un semnal din partea politicului.

Gion   •   14.05.2024, 02:02

Trebuie ieșit în stradă că în Franța să ieșim și să abandonăm mașinile pe străzi pur și simplu mii de mașini sa vedem ce fac cu ele ....... Dar trebuie ieșit , astea vor să vadă cum reacționăm la sclavie e clar asta . Deci chiar trebuie sa facem ordine cu ei , că până la urmă n-au ce să facă în fața la milioane de oamenii ....

K476   •   14.05.2024, 00:36

Sa plateasca ASF ca ei nu isi fac datoria. Au venituri babane, au debus osanza, dar a venit pay day.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI