Decizia președintelui Buhari (foto) a fost făcută publică de către purtătorul său de cuvânt, Garba Shehu, într-o serie de postări pe Twitter. Ordinul executiv 009 se numește ”The Open Defecation-Free Nigeria by 2025 and Other Related Matters Order” și stabilește că Ministerul Apelor trebuie să vină cu o foaie de parcurs a programului prin intermediul unei instituții care se va numi Secretariatul Campaniei pentru o Nigerie Curată.

Proiect de țară: statul fără defecare în aer liber până în 2025

”Secretariatul este autorizat de către președinte să implemente acest Ordin asigurând că toate locurile publice incluzând hoteluri, școli, benzinării, sălașe de cult, piețe, spitale și birouri să aibă toalete și latrine accesibile”, se arată în Ordin.

Ordinul lui Buhari este motivat de faptul că Nigeria se află pe locul 2 în lume în ce privește numărul persoanelor care își golesc măruntaiele în aer liber, cu impact deosebit asupra calității apei și, implicit, asupra sănătății publice.

Foto: EPA

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro

La 3 săptămâni după ce Călin Georgescu a pus-o să-și retragă candidatura, Anamaria Gavrilă face un anunț complet neașteptat: „Așa începe sfârșitul...”
Viva.ro

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Lecție „barbară" în Cecenia. Cadavrul unui băiat acuzat că a atacat un polițist, lăsat să zacă în fața mulțimii
Adevarul.ro

Diana Dumitrescu, declarații despre problemele din relația cu soțul ei, după 6 ani de căsătorie: „Nimic nu e perfect, nimic nu e ceea ce pare, oamenii…”
Elle.ro

Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"

Despăgubirile primite de un român, lăsat fără permis 2 ani după un drugtest greşit. "Mi-a ieşit opiu"
Observatornews.ro
Despăgubirile primite de un român, lăsat fără permis 2 ani după un drugtest greşit. "Mi-a ieşit opiu"
Horoscop 11 aprilie 2025. Leii au șansa de a-și proteja liniștea sufletească, făcând un efort real pentru a păstra armonia în relațiile cu cei dragi
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI