Deputatul UDMR Marton Arpad a depus la Senat o propunere legislativă de modificare a ordonanței privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede eliminarea limitării vitezei autoturismelor sub 50 km/oră pe tot traseul unei localităţi şi restrângerea acestei limitări la o distanţă minimă necesară, care să nu depăşească 3 km.
Potrivit propunerii legislative, „se interzice limitarea vitezei sub 50 de kilometri pentru autiovehicule la întreaga localitate, adică de la indicatorul ce anunţă intrarea într-o localitate până la indicatorul de ieşire din localitate”.
În expunerea de motive se arată că în unele locuri există „limitări de viteză exagerate pe o lungime exagerată”, precum şi „semnalizări interpretabile”.
În aceste condiţii, o cauză importantă a producerii accidentelor rutiere este legată de formarea de coloane lungi de maşini care uneori se întind pe câţiva kilometri.
„Formarea acestor coloane nu de puţine ori se datorează unor limitări de viteză excesive atât în privinţa vitezei de deplasare, cât şi în privinţa lungimii tronsonului”, se arată în document.
Eliminarea limitării vitezei este argumentată prin faptul că restricţionarea nu este dată de specificul drumului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro