UPDATE 7 februarie, ora 17.00: Suma de bani pe care o poate primi un soldat, în funcție de specificația armei pe care se pregătește, poate fi cuprinsă între 2.800 și 3.200 de lei lunar, potrivit proiectului.

De asemenea, la sfârșitul programului de pregătire, fiecare participant voluntar va mai primi și un bonus financiar de trei salarii medii brute, ceea ce înseamnă aproximativ 14.200 de lei net.

Proiectul mai prevede că, dacă cineva este deja angajat, dar dorește să efectueze stagiul militar voluntar timp de 4 luni, va face acest lucru fără să își piardă locul de muncă, angajatorul fiind obligat să suspende temporar contractul de muncă, susțin surse din Ministerul Apărării.


Știrea inițială: Proiectul de lege la care lucrează Ministerul Apărării prevede că stagiul militar nu va fi obligatoriu, ci voluntar și că poate fi făcut atât de bărbaţi, cât și de femei care au vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani.

Durata este de patru luni și se discută și stimulente financiare, este vorba despre „trei salarii medii brute pentru acea perioadă”, a spus Leoreanu.

În România, salariul mediu brut lunar este de 7.766 de lei, adică 4.765 de lei net lunar.

„În Legea apărării sunt precizări cu privire la cei care pot să facă stagiul voluntar: femei şi bărbaţi între 18 şi 35 de ani, care nu au satisfăcut stagiul militar. Perioada pe care au propus-o e de patru luni şi, sigur, anumite recompense privind cazarea gratuită, salarizare, care, sigur, acolo se mai poate discuta, deci şi nişte stimulente. Nu am intrat în detaliu pe propunerea de salarizare, era de a se merge, în discuţiile libere, undeva la trei salarii medii brute pentru acea perioadă”, a mai afirmat preşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor după întâlnirea cu ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

Legea este acum la Ministerul de Finanţe pentru avizare și urmează să ajungă în Parlament pentru dezbatere.

Leoreanu a adăugat că a început şi luarea în evidenţă a rezerviştilor apți. „În momentul de faţă, am înţeles că a început deja luarea în evidenţă a rezerviştilor care sunt încă apţi combatanţi, urmează ca după luarea în evidenţă să fie parcursă, în unele judeţe am înţeles că a şi început, chemarea pentru o pregătire de bază de o săptămână-două”, a spus el.

La rândul ei, preşedinta comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, a declarat după întâlnirea cu cei din conducerea MApN că „nu există niciun motiv de panică” și că „nu va face niciun român stagiu militar obligatoriu”. Luni, ministrul apărării, Angel Tîlvăr, afirmase și el că serviciul militar obligatoriu este exclus.

 
 

Urmărește-ne pe Google News