Proiectul de lege pentru ”combaterea antiromânismului” a fost inițiat de deputați PMP și PNL și susținut de parlamentari de la mai multe partide, inclusiv PSD, scrie Hotnews.

Legea este una făcută în oglindă cu cea referitoare la combaterea antisemitismului, adoptată de Parlament săptămâna trecută și chiar se menționează acest lucru în expunerea de motive: „De curând, Parlamentul României a adoptat o Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului. Prevederile acestei legi sunt cât se poate de valabile şi identic aplicabile pentru prevenirea şi combaterea antiromânismului, un curent suţinut care se manifestă şi proliferează tot mai agresiv. Antiromânismul este o formă de luptă împotriva tuturor expresiilor de afirmare a identităţii româneşti, de contestare a suveranităţii naţionale legitime a naţiunii române, cât şi de exprimare a unor idei, concepte, doctrine ori politici care vizează xenofobia în raport cu poporul român ori discriminarea negativă a acestuia”.

Potrivit proiectului de lege „antiromânism” înseamnă: „percepţia referitoare la români exprimată ca ură împotriva acestora, precum şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva românilor, îndreptate împotriva românilor sau ne-românilor, a proprietăţilor românilor, a instituţiilor comunităţilor româneşti sau a lăcaşurilor de cult ale românilor”. De asemenea, simbolurile antiromânești și materialele antiromânești sun: „drapele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antiromânismul; imagini, mesaje text, conținut audio-video, precum și orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antiromânismul”.

Proiectul de lege propus la Senat prevede:

  • „Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antiromâneşti constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”;
  • „Distribuirea sau punerea la dispoziţie publicului de materiale antiromâneşti se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani”
  • „Confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri antiromâneşti, dar și utilizarea acestora în spaţiul public” se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, dar şi interzicerea unor drepturi
  • „Nu se consideră infracţiune dacă fapta este săvârşită în interesul artei, ştiinţei, cercetării sau educaţiei, sau în scopul dezbaterilor unor aspecte de interes public.
  • „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antiromânesc, dar şi aderarea sau sprijinirea unei astfel de organizaţii”.
  • Persoanele care denunţă existenţa organizaţiei, înainte ca aceasta să fie descoperită, nu se pedepsesc.

Cine sunt inițiatorii proiectului de lege

Propunerea legislativă este semnată de următorii parlamentari: deputații PMP Marius Pașcan și Eugen Tomac, deputatul PNL Daniel Gheorghe, Baciu Gheorghe – senator PMP; Covaciu Severica-Rodica – senator PMP; Dumitrescu Iulian – senator PNL; Ionaşcu Gabi – senator PMP; Bichineţ Corneliu – deputat PMP; Bozianu Nicoleta-Cătălina – deputat PMP; Bumb Sorin-Ioan – deputat PNL; Codreanu Constantin – deputat PMP; Coliu Doru-Petrişor – deputat PMP; Cristache Cătălin – deputat PMP; Dobrică Ionela Viorela – deputat PSD; Gheorghiu Bogdan – deputat PNL; Giugea Nicolae – deputat PNL; Lazăr Sorin – deputat PSD; Mihalescul Dumitru – deputat PNL; Moagher Laura-Mihaela – deputat PSD; Movilă Petru – deputat PMP; Neaţă Eugen – deputat PSD; Nicolae Andrei – deputat PSD; Olar Corneliu – deputat PNL; Păle Dănuţ – deputat PSD; Paraschiv Rodica – deputat PSD; Rodeanu Bogdan-Ionel – deputat USR; Rotaru Alexandru – deputat PSD; Seidler Cristian-Gabriel – deputat USR; Şerban Ciprian-Constantin – deputat PSD; Simionca Ionuţ – deputat PMP; Ştirbu Gigel-Sorinel – deputat PNL; Todoran Adrian-Mihăiţă – deputat PMP; Turcescu Robert-Nicolae – deputat PMP.

Proiectul se află în dezbatere publică la Senat. Camera Deputaților este decizională.


Citește și: Previziuni astrologie pentru perioada 30 iunie – 6 iulie 2018. Chiron va intra în mișcare aparent retrogradă


 
 

Urmărește-ne pe Google News