„Cu toate că în România drepturile cetățenești provenite din implementarea Legii 52/2003 sunt în vigoare de aproximativ două decenii, în prezent participarea cetățenilor la procesul decizional rămâne una fragmentată și inaccesibilă în practică pentru multe categorii de români”, se arată într-un comunicat USR-PLUS.

Astfel, prevederile proiectului de modificare a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională cuprind crearea unei platforme la nivel național pentru publicarea proiectelor de acte normative, într-un format editabil, și existența unor sancțiuni pentru nerespectarea acestor obligații.

Principalele prevederi:

  • crearea unei platforme naționale de transparență decizională, aceasta reprezentând platforma electronică unică, publică, stabilită la nivel național, în care toate autoritățile administrației publice locale și centrale publică toate proiectele actelor normative
  • îmbunătățirea calității documentelor postate și publicarea noilor documente în format editabil, această condiție fiind aplicată tuturor site-urilor instituțiilor publice. Astfel, cetățenii, societatea civilă și membrii instituțiilor pot prelua cu ușurință informația distribuită
  • autoritățile publice care au resursele necesare, precum accesul la internet, vor desfășura ședințele publice de dezbateri a proiectelor de acte normative și în mediul online, acestea fiind accesibile live de pe site-ul tuturor instituțiilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News