Proiectul propune ca şoferul să aibă posibilitatea de a alege câte zile să circule cu dovada pentru a putea să-şi recupereze permisul de conducere mai repede, scrie Automarket.ro.
În prezent, dovada are o valabilitate fixă de 15 zile, iar suspendarea propriu-zisă a permisului intervine abia după expirarea acestui termen. Prin urmare, dacă șoferul primeşte o suspendare de 30 de zile, acesta îşi va putea recupera permisul de conducere după 45 de zile.
Dacă legea va fi aprobată, un şofer va putea depune dovada la Poliție în aceeaşi zi, pentru a-şi recupera permisul mai repede.