Deputatul USR arată că lipsa echipamentelor medicale din spitalele din România, a determinat Guvernul și Președinția, să decidă la începutul crizei de coronavirus COVID-19 că achizițiile de stocuri de urgență medicală și echipamente medicale trebuie făcute fie centralizat, de către Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, fie prin achiziții directe de către orice autoritate publică.

Guvernul a autorizat O.N.A.C., prin OUG nr. 11/2020, să organizeze toate achizițiile publice pentru stocurile de urgență în numele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cu prioritate prin procedura de atribuire negociere, fără publicare de anunț.

Pe de altă parte Președinția, prin Decretele nr. 195/2020 și 240/2020, a autorizat toate autoritățile publice să facă achiziții directe peste pragurile prevăzute de legislația achizițiilor publice, spune parlamentarul.

El menţionează că cele două proceduri, negocierea fără publicare de anunț și achiziția directă, sunt cele mai netransparente și restrictive proceduri de atribuire, deoarece invitația de participare în cadrul acestora este transmisă direct de către autoritatea contractantă, către operatorii economici de la care aceasta vrea să facă achiziția.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

“Astfel nici un alt operator economic în afara acelora care au primit invitația de participare nu poate participa în procedură, restrângându-se astfel în mod artificial concurența. Statul a decis să sacrifice eficiența cheltuirii banului public și transparența achizițiilor, în perioada de criză. Astfel a făcut loc contractelor cu dedicație și achizițiilor făcute cu firmele de casă, într-o Românie în care problema achizițiilor publice este încă reclamată de UE în rapoartele MCV”, a spus Prisnel.

Proiectul de lege depus de USR astăzi în Parlament își propune ca utilizând infrastructura IT existentă a statului, respectiv sistemul electronic de achiziții, SEAP, să ofere transparența necesară pentru a ne asigura că banii publici sunt cheltuiți eficient și legal.

Ce prevede proiectul

Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate va trebui să publice pe site-ul SEAP, toate procedurile de atribuire pe care urmează să le desfășoare, inclusiv prin derogare de la legislația achizițiilor publice, procedurile de negociere fără anunț.

De asemenea, pentru a asigura transparență și o corectă informare a cetățenilor privind utilizarea banului public, în legătură cu achizițiile directe pe perioada stării de urgență efectuate de toate autoritățile publice enumerate în decretele prezidențiale, Autoritatea pentru Digitalizarea României va centraliza toate aceste proceduri de achiziții directe și le va publica pe o pagină dedicată a SEAP.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Pentru a preîntâmpina risipa banului public și contractele cu dedicație, la prețuri disproporționate și exagerate față de prețurile pieței libere, aceste proceduri trebuie să rămână transparente, iar cetățenii să se poată informa ușor cu privire la desfășurarea lor, obiectul acestora și operatorii economici declarați câștigători.

Libertatea a scris că Unifarm a cumpărat 1,2 milioane de măști, fără licitație, și le-a distribuit în 113 spitale.

Măștile tip FFP2 respective sunt produse de compania de pamperși Daddy Baby în China și au fost declarate drept periculoase, neconforme și interzise în Uniunea Europeană. “Cea mai mare parte a cantităților a fost deja retrasă”, spune compania Ministerului Sănătății.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI