“Cererea de finanțare este pentru 342,8 milioane de euro. Pentru 22 de localități și aproape 210.000 de locuitori. În mod normal, în prima jumătate a anului 2016, cererea de finanțare ar fi trebuit să fi fost aprobată și să fi început licitațiile pentru execuție. Din 2016 și până astăzi tot am fost amânați. Fără nicio justificare. Din acest motiv, la data de 14 martie am înaintat Ministerului Fondurilor Europene Contestația în procedură prealabilă acționării în judecată, așa cum prevede legea. Până acum, nu am primit acceptul pentru depunerea documentației pentru accesarea banilor europeni. În consecință, mergem înainte! Peste 10 zile demarăm procesul”, a declarat marți, 3 aprilie, Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov.
Pe lângă asta, bugetul Ilfovului a scăzut la 206 milioane de lei – în 2018, de la 270 de milioane de lei cât era în 2017.
Cele 22 de comune și orașe din județul Ilfov unde ar urma să fie făcute investiții cu banii europeni sunt: Măgurele, Pantelimon, Jilava, Mogoșoaia, Bragadiru, Cornetu, Clinceni, Domnești, Ciorogârla, Afumați, Balotești, Brănești, Cernica, Ciolpani, Găneasa, Glina, Grădiștea, Gruiu, Moara Vlăsiei, Periș, Petrăchioaia, Tunari.
Probleme grave în orașul Bragadiru
”M-am întâlnit personal cu doamna ministru Rovana Plumb și i-am cerut să urgenteze procesul administrativ. Am anunțat public că nu voi sta cu mâinile în sân să văd cum Ilfovul ar putea fi privat de acești bani europeni. Peste 210. 000 de ilfoveni așteaptă condiții civilizate de locuire”, a mai spus președintele Consiliului Județean Ilfov.
O situație gravă în ceea ce privește rețeaua de canalizare este în orașul Bragadiru. Marian Petrache a spus că prin primul Master-Plan (din 2008), în Bragadiru s-a făcut o investiție de 19 milioane de euro pentru rețeaua de alimentară cu apă și de canalizare, iar prin intermediul celui de-al doilea Master-Plan (cel pentru care a fost depusă cererea de finanțare) suma ce trebuie investită este de 12,5 milioane de euro. ”Dacă cererea de finanțare ar fi fost validată și lucrările ar fi început în 2016, astăzi nu mai vorbeam de inundații în Bragadiru, de oameni stresați și nemulțumiți”, a mai spus Petrache.
Neînceperea noilor investiții pe apă-canal pune în pericol încă un proiect important
De asemenea, neînceperea noilor investiții pe apă-canal pune în pericol încă un proiect important al Ilfovului cu finanțare nerambursabilă. Este vorba despre DJ 101 care leagă DN1 de A3 și de DN 2, proiect de peste 15 milioane de euro.
În ultimii 6 ani, Consiliul Județean Ilfov a contractat proiecte în valoare de aproape 200 de milioane de euro din fonduri nerambursabile.
CITEȘTE ȘI:
#salvatipipera | Cum arată intersecția A3 cu Șoseaua Petricani. Când va fi inaugurată autostrada – VIDEO
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!