UPDATE ora 7.20 Proiectul social-democraţilor nu a ajunsă să fie dezbătut în plenul Senatului din lipsă de cvorum. Majoritatea senatorilor PSD-ALDE au părăsit sala de plen. Senatorul PNL, Alina Gorghiu, a susţinut, în plen, că gestul colegilor săi de la PSD-ALDE arată lipsă de bun-simţ.
În replică, senatorul PSD, Ecaterina Andronescu, a declarat că prelungirea programului la Senat i-a făcut să plece pe senatorii PSD-ALDE. Programul Senatului s-a prelungit din cauza citirii moțiunii de cenzură, în plenul reunit.
Proiectul merge astfel la Camera decizională, deputații urmând să dea votul final.
Potrivit proiectului de lege, asociațiile, fundațiile și federațiile au obligația, semestrial, până la data de 31 iulie, respectiv 31 ianuarie, să publice în Monitorul Oficial declarația de venituri și cheltuieli pe semestrul precedent.
ONG-urile care desfășoară activități politice sau campanii împotriva unor politicieni își vor pierde caracterul de utilitate publică
Astfel, ei propun ca Guvernul să recunoască statutul de utilitate publică pentru ONG-uri conform unui algoritm procentual, astfel: 40% ong-uri care se ocupă de servicii sociale ( asistență, protecție, incluziune, caritate și ajutor umanitar, sănptate, sport), 30% pentru cele din domeniul Educației, 10% pentru cercetare și inovație, protecția mediului și a animalelor și protecșia consumatorului iar 10% valori naționale și tradiționale. 10% din fundațiile recunoscute de stat vor fi în domeniul militar, diplomație și relații internaționale.
ONG-urile au obligația, pentru a fi declarate de utilitate publică, să nu desfășoare activități politice, de orice naturp, strângeri de fonduri, campanii de sprijinire sau opoziție față de un partid politic sau candidat pentru o funcție publică în care acesta poate fi ales sau numit.
Inițiatorul, deputatul Liviu Pleșoianu, explică de ce a propus modificarea domeniilor de activitate ale fundațiilor și asociațiilor: ”Formule vagi, cu caracter general, în privința domeniului de activitate, de genul: civic, în condițiile în care societatea civilă este privită ca ansamblu a tuturor acestor organizații non-guvernamentale, pot duce la opinia că, în realitate, asociația sau fundația nu au nimic concret în activitate care să ducă la denumirea lor lor de utilitate publică”, spune deputatul PSD.
Pierderea statutului de utilitate publică duce la pierderea beneficiilor care vin din acest statut, și anume folosirea sediilor oferite de către stat și a unor resurse bugetare.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Corina Dănilă a slăbit 15 kilograme și arată perfect. „Am luat decizia împreună cu mai mulți medici”