Potrivit noului proiect de lege, inițiat de deputatul PSD Gabriel Vlase, și depus în dezbatere publică la Camera Deputaților, se înființează instituția pentru promovarea valorilor naționale ”Regele Mihai I”, care este organizată și funcționează ca autoritate administrativă autohtonă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar.

Apare instituția ”Regele Mihai I”, sub control parlamentar; Directorul, alea de majoritatea parlamentară, la propunerea Custodelui Coroanei

Sediul instituției este Palatul Elisabeta, situat în Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, nr 28, din Sectorul 1 al Capitalei. Activitatea instituției constă în crearea și dezvoltarea de programe și proiecte, în vederea promovării tradițiilor, obiceiurilor și simbolurilor naționale, a persoanelor și realizărilor de valoare din domeniul științific, cultural, educațional, sportiv și economic, dar și pentru recunoașterea meritelor și susținerii elevilor, studenților și cadrelor didactice, pentru a atinge excelența.

Instituția nou înființată se va mai ocupa cu promovarea, cu avizul Ministerului Afecerilor Externe, a imaginii României, investitorilor și turismului, artei, științei, educației și a monumentelor istorice față de personalități, investitori și instituții din străinătate.

Conducerea instituției este asigurată de un director, numit și revocat de către Parlament, în ședință comună, la propunerea Custodelui Coroanei României, cu votul majorității parlamentare.

Directorul va avea ca și atribuții principale organizarea instituției, reprezentarea instituției în relațiile cu persoanele fizice și juridice, încheie în numele instituției acte juridice și încheie contractul individual de muncă cu personalul din aparatul de lucru. Directorul instituției ”Regele Mihai I” este ordonator principal de credite, iat cheltuielile curente și de capital se finanțează de la bugetul de stat și din venituri proprii. Veniturile proprii se obțin, potrivit proiectului, din activități realizate direct de Instituție.

Instituția va primi anual, de la bugetul statului, 860.000 de euro, pentru cheltuielile curente

Potrivit propunerii legislative, veniturile proprii se pot obține și din sponsorizări și/sau donații.

Anual, se alocă de la bugetul statului, prin bugetul Senatului, o sumă de lei, echivalentă a 860.000 de euro,, pentru acoperirea unor cheltuieli curente și de capital.

Suma alocată se prevede distinct în bugetul Senatului și se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an, în care se face actualizatea și comunicat de Institutul Național de Statistică.

Activitatea Instituției se realizează prin aparatul propriu de lucru, potrivit organigramei. Instituția va avea maximum 20 de posturi salarizate ca personal contractual și va prezenta, anual, în Parlament, raportul anual.

Palatul Elisabeta trece în administrarea instituției Regele Mihai I

Din momentul intrării în vigoare a legii, Palatul Elisabeta va trece în administrarea Instituției ”Regele Mihai I” și va fi scos din administrarea RAAPPS.

Proiectul de lege mai prevede că, pentru anul 2018, fondurile necesare funcționării instituției vor veni din fondul de rezervă al Guvernului.

”În prezent nu există nicio bază instituțională prin care statul să faciliteze activitățile publice specifice. În considerarea caracterului de interes public al majorității activităților de anvergură realizate, este dezirabilă crearea posibilității de finanțare a acestora și din fonduri publice, ca și a aparatului administrativ afectat îndeplinirii lor. Principalul loc de desfășurare a activităților prevăzute în municipiul București este Palatul Elisabeta. De aceea, este dezirabilă consacrarea Palatului Elisabeta ca sediu al unei instituții dedicate acestor activități”, se precizează în expunerea de motive la proiectul de lege.

Proiectul de lege este semnat de 35 de deputați și senatori de la PSD și de la ALDE: Birchall Ana, Bogaciu Alexandra-Corina, Bota Marius Sorin-Ovidiu, Buicu Corneliu-Florin, Ciofu Tamara-Dorina, Dobrovici-Bacalbaşa Nicolae, Drăghici Mircea-Gheorghe, Dunava Costel Neculai, Gavrilă Camelia, Georgescu Nicolae, Goga Octavian, Halici Nicuşor, Iancu Marius-Ionel, Iftimie Neculai, Jivan Luminiţa-Maria, Mărgărit Mitică-Marius, Presură Alexandra, Răduţ Violeta, Rotaru Alexandru, Stancu Florinel, Stan Viorel, Suciu Vasile-Daniel, Ştefan Corneliu, Ştefănescu Eliza-Mădălina, Todor Adrian, Tripa Florin-Dan, Vîrză Mihăiţă, Vlase Petru Gabriel, Vlăducă Oana-Silvia, Vrăjitoru Sorinel-Marian, Weber Mihai, Calotă Florică Ică, Gerea Andrei Dominic, Surgent Marius-Gheorghe, Vosganian Varujan.

Liviu Dragnea a anunţat, după retragerea din circuitul legislativ a primului proiect pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale, că noua variantă a legii prevede înfiinţarea unei instituţii care va administra funcţionarea Casei Regale, cu un aparat suplu şi costuri mici.

În coaliția de guvernare a existat o ruptură în privința reglementării statutului Casei Regale, proiectul primind un aviz negativ de la Guvern. Conflictul s-a produs între premierul de la acea vreme, Mihai Tudose care afirma că familia Regală vrea să închirieze Palatul Elisabeta cu un an perioadă de graţie și conducerea PSD.

”Nu merge!”, comenta Tudose, la Antena 3, situația statutului familiei regale, după moartea Regelui Mihai I.

”Au luat Peleşul, Săvârşinul, cu nişte pădurice, cu nişte pădure, cu nişte domenii… Păi, mai revedincăm în continuare? a mai spus premierul, atunci. Executivul a definitivatat, atunci, și punctul de vedere privind proiectul de lege privind statutul Casei Regale, care era negativ.

Citește și: GALERIE FOTO. Desant în România al giganţilor industriei de apărare mondiale. Bugetul pentru apărare a atras sute de expozanţi la BSDA 2018

Urmărește-ne pe Google News