Deputatul spune că proiectul vine în urma jurisprudenţei CEDO şi în urma jurisprudenţei recente a Curţii Constituţionale şi are legătură cu viaţa de familie, neavând legătura cu referendumul pentru definirea familiei care a avut loc pe 6 și 7 octombrie.
Proiectul „are prevederi care se referă, de exemplu, la chestiuni patrimoniale, la chestiuni privind datoriile, moştenire, adică normarea genului acesta de uniuni consensuale, atât între persoanele de acelaşi sex cât şi între persoanele de sexe diferite, care nu aveau niciun fel de protecţie juridică”, spune Manole.
„Va reglementa o viaţă de familie pentru persoanele care nu sunt căsătorite şi care sunt foarte multe şi care au nevoie de această legiferare. Proiectul interzice explicit adopţiile în cazul persoanelor care aleg să încheie un parteneriat civil. Proiectul ăsta nu are absolut nicio legătură cu referendumul, nu are niciun impact pe Codul civil şi pe discuţia despre căsătorie, pentru că nu schimbă cu nimic subiectul căsătoriei care rămâne între bărbat şi femeie”, a mai precizat Manole la Palatul Parlamentului.
Sursă foto Facebook.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!