Într-o procedură dictată de senatorii majorității parlamentare, au fost discutate cu prioritate amendamentele depuse de PSD, PNL și UDMR pentru pensiile speciale. Ele au trecut fără probleme, dar cu o procedură specială.

Unele amendamente depuse luni au fost modificate marți în cadrul Comisiei din cauza unor erori. Senatorii USR nu fuseseră informați de aceste schimbări.

Noua formă votată cu modificări

Față de varianta primită de senatori, au apărut noutăți la amendamente, deoarece ar fi dus la impozitarea tuturor pensiilor, inclusiv a celor bazate doar pe contributivitate.

Față de propunerea inițială au apărut următoarele modificări:

  • „b) pentru partea din venitul din pensii care depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și excede aplicării principiului contributivității, se aplică cota de impunere de 15%.”
  • „(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2) lit.b), în situația în care, cuantumul componentei din venitul din pensii lunar, determinată ca urmare a aplicării principiului contributivității, depășește câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, cota de impunere de 15% se aplică pentru partea din venitul din pensii lunar care depășește nivelul acestui cuantum și excede aplicării principiului contributivității.”
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Procedură de vot contestată

Voturile în favoarea amendamentelor depuse de PSD, PNL și UDMR nu au fost numărate individual, ci doar voturile împotrivă sau abținerile. Senatorii USR au atras de mai multe ori atenția că nu știu cine sunt parlamentarii care votează online, deoarece ei nu apar pe ecranul de ședință.

„Mergeți cu tancul înainte”, a criticat procedura Irineu Dărău, senator USR. El a fost completat de colegii săi din comisie.

„E o caricatură de democrație, nu știm câți apar și dispar în online. Marea majoritate trebuie demonstrată prin vot. E complet neregulamentar, vă bateți joc!”, a spus Radu Mihail.

„Iar ajungem la politica ciocului mic?”, a spus un alt senator USR.

Claudiu Târziu, senator AUR, a susținut că parlamentarii Alianței se abțin la vot, deoarece Coaliția majoritară își impune voința cu forța și nu dezbate toate amendamentele.

„Este o bătaie de joc la adresa parlamentarismului, o mizerie în legătură cu toate legile importante. Ați împachetat în ședință câteva prevederi bune în mai multe dubioase și unele rele. Ați amestecat legile și domeniile între ele. Rezultatul va fi o porcărie”, a fost poziția senatorului AUR.

Raportul final nu a primit un vot asumat din partea senatorilor PSD, PNL și UDMR, ci au fost numărate doar voturile opoziției.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

„În consecință, raportul este adoptat”, a conchis președintele Comisiei de Muncă, Ion Rotaru (PSD).

Proiectul de lege va intra miercuri la votul final în plenul Senatului, ca primă cameră sesizată, fiind o condiție în PNRR.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

Mirciulica   •   28.03.2023, 22:04

Escrocheria asta este legalizarea hoției, ca demers politic ce caracterizeaza definitoriu clasa politica romaneasca. Ce poate fi mai mare hoție decat sa primești bani din contribuțiile celorlalți ca să ajungi la o pensie de trei-patru ori mai mare decât cea pentru care ai contribuit și, în același timp, mai mare decât cel mai mare salariu pe care l-a avut vreodată? Chiar asa, ce poate fi mai mare hoție? Pai e simplu . poate fi hotie mai mare sa primesti trei pensii în același timp. Și doar atât? Nu. La ele se poate adăuga încă un salariu tot de la stat. Asa ajung politicienii noștri ca în povesti ( de groaza ) cu tre-patru vieți concomitente. Sa nu mai vorbim de pensionarea magistratilor, polițiștilor, militarilor, la 45-50 de ani și reangajarea lor tot pe la stat. Ei trăiesc doar pentru ei, fără nicio legătură cu menirea reala a existentei lor. Fara legatura cu cei care ii voteaza si care raman doar masa de manevra. Statul în ansamblu, exista doar pentru ei, sa-și tragă bani, avantaje, putere multă, cât mai multă.

    musatm000   •   29.03.2023, 22:31

    Impostori cu staif...adica dupa ce un primar primeste un salariu de 7000 mai pate fura inca 240000 si nu are nici o problema,s-au autodemascat fanariotii,traiasc in alta lume si nu le pasa de amarasteni !Altceva au promis inainte sa fie alesi ...

C.AdrianMarian   •   28.03.2023, 16:30

Oamenii astia au probleme serioase la "mansarda". Da sa.i mai punem sa stopeze transportul granele si alimentelor fin Ucraina care sunt, de fapt, americane 40% si 10% chineze. Fara taxe de transport, fara controale adecvate, cu investitii din partea noastra si noi luam ,, placuta suedeza". Sunt niste ticalosi ordinari!

Mazavalt   •   28.03.2023, 15:34

Si care mai este rostul Opozitiei? Romania nu are nimic in comun cu ce se intampla in vest. Nu ca in vest ar fi foarte diferit....

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI