Proiectul, iniţiat de fostul ministru al justiţiei Raluca Prună, a fost adoptat de Senat.
Proiectul de lege, iniţiat de Guvernul Grindeanu, a fost elaborat în scopul acordării unor compensări persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiţii de supraaglomerare severă şi de a contribui, în acelaşi timp, la degrevarea penitenciarelor.
Senatorii au votat ca deținuții să stea mai puțin după gratii: La o lună din pedeapsă executată, primesc 3 zile de libertate. Proiectul de lege inițiat de Guvern pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal a fost adoptat luni, cu amendamente, de plenul Senatului.
Toti senatorii au fost de acord cu legea, considerând că actul normativ reprezintă un prim pas dintr-un set de măsuri care trebuie luate pentru îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare.
Dacă va trece și de votul deputaților și va fi promulgat de președintele Klaus Iohannis, atunci deținuții vor sta mai puțin după gratii.
Legea prevede că un deținut care este cazat în condiții improprii să beneficieze de 3 zile de reducere a pedepsei la fiecare lună executată.
Potrivit proiectului, spaţiul necorespunzător de detenţie a fost definit ca mai mic de patru metri pătraţi de persoană. Această prevedere ar urma să se calculeze pentru deţinuţii care se află în astfel de condiţii necorespunzătoare de detenţie, începând cu data de 24 iulie 2012, conform proiectului de lege. Reducerea ar urma să fie acordată din oficiu şi nu va fi condiţionată de vreo cerere, ea urmând să se aplice şi pentru arestul preventiv. Nu vor beneficia de ea deţinuţii aflaţi în spitalele penitenciarelor.
Proiectul aparține fostului Guvern Cioloș și a fost depus la Parlament la sfârșitul anului trecut. Forul decizional este Camera Deputaților.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro