Proiectul de modificare a legilor justiţiei a fost publicat pe site-ul ministerului. Conform proiectului, una dintre prevederi este cea conform căreia candidaţii la posturile de procuror-şef al PICCJ, DNA şi DIICOT vor susţine un interviu în faţa ministrului Justiţiei.
„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de către Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, la propunerea ministrului Justiţiei, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de procuror, pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. (…) Procurorii participanţi la selecţie susţin în faţa ministrului Justiţiei un interviu în cadrul căruia prezintă proiectul privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care şi-au depus candidatura”, se arată în articolul 54 al proiectului de lege.
- Iohannis critică modificarea legilor justiției: Este un atac asupra statului de drept și a independenței Justiției!
- VIDEO/ „Justiția e în pericol”. Sute de persoane au protestat în faţa Guvernului faţă de modificările aduse legilor Justiţiei
- CSM cere ministrului Justiției lămuriri privind modificările aduse legilor justiției și o dată la care trimite proiectul pentru avizare
- Bruxellesul își exprimă îngrijorarea cu privire la modificarea legilor Justiției din România
- Ministrul Justiției, anunț despre modificările legilor justiției: Nu dau drumul proiectului până nu se pronunță toată lumea
- Horodniceanu: Diavolul se ascunde în amănunte; Trebuie să vedem cum arată modificările legilor justiției propuse de Toader
- Tudose, despre modificările legilor justiției: „Voi ţine cont atât de avizul CSM, cât şi de poziţia tuturor celor din piaţă”
- Proiectul legilor justiției, retrimis CSM pentru aviz. Tudorel Toader, despre reacția DNA: „Nu știam că procurorii fac legi”
- Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România: Suntem îngrijorați că modificările legilor justiției ar putea afecta independența justiției
În cadrul interviului, ministrul va evalua cunoştinţele specifice funcţiei, viziunea candidatului cu privire la organizarea instituţiei la care doreşte să activeze, aptitudinile manageriale sau cele de comunicare, de analiză, de adaptare sau de strategie.
De asemenea, ministrul va cântări şi motivaţia, conduita, integritatea şi deontologia profesională a procurorului, rezultate din documentaţia depusă de către acesta la dosarul de selecţie.
„(1) Pentru fiecare dintre funcţiile de conducere, ministrul Justiţiei formulează cel puţin două propuneri motivate de numire, pe baza îndeplinirii de către procurorii participanţi la selecţie a standardelor de evaluare a interviului, precum şi a evaluării înscrisurilor depuse de către aceştia la selecţia pentru funcţia respectivă. (2) Motivarea propunerilor trebuie să cuprindă o analiză a modului de îndeplinire de către toţi procurorii participanţi la selecţie a standardelor de evaluare a interviului şi temeiurile care au justificat selecţia. (3) Pe baza îndeplinirii standardelor de evaluare a interviului, precum şi a evaluării înscrisurilor depuse de către procurorii participanţi la selecţia pentru funcţia respectivă, ministrul Justiţiei înaintează Consiliului Superior al Magistraturii cel puţin două propuneri de numire pentru fiecare funcţie de conducere vacantă”, se mai arată în proiect.
Potrivit proiectului de lege propus de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, propunerile sunt transmise „de îndată Consiliului Superior al Magistraturii” (CSM), dar vor fi publicate şi pe site-ul Ministerului.
Ulterior, CSM va continua procedura de selecţie a procurorilor în funcţiile de conducere dorite, unde candidaţii vor fi evaluaţi după mai multe criterii, precum activitatea precedentă, testare psihologică, proiectul de atribuţii și cunoştinţe specifice.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro