Tudorel Toader a confirmat că proiectul de ordonanță privind legile justiției a fost finalizat.
„Îl trimit oficial astăzi la CSM. Spuneam aseară că nu voi comunica public modificările preconizate, din simplul motiv că membrii CSM să nu afle din media, să afle oficial”, a declarat Toader la sediul CSM, conform Agerpres.
Ministrul Justiției a menționat, miercuri, la Realitatea Tv, că a agreat de comun acord cu membrii Comisiei de la Veneția adoptarea unei ordonanțe de urgență în care să fie incluse recomandările Comisiei cu privire la legile justiției. Comisia de la Veneția a publicat opinia preliminară pe legile justiției. Critici dure în privința numirii și revocării procurorilor șefi
Ministrul Tudorel Toader a explicat că a avut şapte propuneri, iar toate au fost agreate. Propunerile de modificare au fost considerate ca binevenite şi chiar necesare pentru evitarea unor disfuncţionalităţi, notează sursa citată.
Toader nu a dorit să dea mai multe detalii despre aceste propuneri deoarece nu ar vrea să pună membrii CSM în situaţia „de a afla de la televizor ceea ce vor primi mâine”.
Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, a precizat că „mulți români se tem” că modificările legilor justiției din România „vor duce la regrese privind lupta anticorupție”.
Citește și Ștucan: „Elena Udrea a fost reținută exact în față la Starbucks, locul ei preferat din San Jose”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro