Compania H4L a retras de la promovare proiectul din vecinătatea Aeroportului Băneasa, după procesul intentat de unul dintre vecini.
STS a zis „da”, un cetățean a zis „nu”
După ce au reușit să convingă Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) să renunțe la procesul prin care acuza un „atentat la siguranța națională”, dezvoltatorii imobiliari care vor să ridice două blocuri de nouă etaje într-o zonă de maximum cinci etaje s-au lovit de o altă problemă în justiție.
Un vecin care deține o casă la câteva zeci de metri de amplasamentul celor două blocuri a cerut în instanță anularea autorizației de construire. Proiectul prevede 90 de apartamente în strada General Ștefan Holban, sectorul 1.
Proiectul Holban a fost retras de la promovare de pe pagina de internet a companiei deținute de investitorii imobiliari Vladimir Cohn și Dragoș Bîlteanu. Primul este cunoscut ca fost acționar la Dinamo, iar al doilea este un antreprenor condamnat cu suspendare pentru manipularea pieței de capital.
Compania acuză lipsa de predictibilitate
„Momentan, nu avem o predictibilitate asupra duratei litigiului, așadar, am oprit promovarea acestui proiect. Tuturor clienților care au dorit să se retragă din proiect li s-au returnat și li se returnează rezervările și/sau avansurile achitate”, a declarat pentru Libertatea Ionuț Bîlteanu, reprezentantul H4L și rudă cu Dragoș Bîlteanu.
Medicul care se luptă cu dezvoltatorii imobiliari
Decizia H4L de a trage proiectul pe dreapta vine în urma hotărârii Curții de Apel București, din 22 iunie 2023, care a decis rejudecarea contestației formulate împotriva Planului Urbanistic Zonal (PUZ) în baza căruia a fost emisă autorizația de construire, în 2011.
La acea dată, legislația permitea construirea în acea zonă de clădiri cu înălțimea de 9 etaje.
Acțiunea în instanță a fost depusă de acad. Victor Voicu, președintele Secției de Științe Medicale din cadrul Academiei Române. Acesta deține o proprietate în vecinătatea proiectului H4L. El acuză că drumul de acces la noile blocuri, care asigură și accesul la proprietatea familiei sale, are o lățime de doar 6 metri, nefiind dimensionat pentru trafic aglomerat. Cum a argumentat omul spune chiar cea de-a doua instanță.
(Reclamantul – n.r.) își fundamentează demersurile pe dreptul la protecţia proprietăţii, dreptul la un mediu sănătos, dreptul la sănătate şi dreptul la viaţă şi la calitatea vieţii care se intersectează, se influenţează reciproc, iar atingerile grave aduse proprietăţii şi exerciţiului dreptului la proprietate pot afecta bunăstarea unei persoane, ceea ce aduce o vătămare a vieţii sale private.
Extras din Hotărârea Curții de Apel București:
Curtea de Apel: Tribunalul a făcut copy-paste doar după argumentele H4L
În primă instanță, Tribunalul București a apreciat că reclamantul nu are calitate procesuală, pentru că are adresa pe o altă stradă, nu pe strada Holban. Medicul arătase că accesul către locuința sa se face prin strada Holban.
Motivarea Curții de Apel, care a răsturnat decizia din primă instanță și a stabilit că reclamantul are calitate procesuală, a constatat și că magistrații de la tribunal au copiat aproape cuvânt cu cuvânt argumentele avocaților dezvoltatorilor imobiliari.
„Curtea constată că toate considerentele sentinţei atacate reprezintă o preluare ad litteram a întâmpinării depuse la fond de pârâta H4L Băneasa SRL”, a susținut Curtea de Apel.
„Astfel, întinse pe 6 pagini, considerentele hotărârii se rezumă la a reproduce conţinutul întâmpinării, urmând exact structura acesteia, fără nicio argumentaţie logico-juridică proprie instanţei de fond”, se arată în motivarea Curții de Apel București.
Mai mult, motivarea instanţei preia inclusiv caracterizările făcute de pârâţi afirmaţiilor reclamanţilor, utilizând formulările „Dar aceste afirmaţii sunt false”, „Din falsa postură de proprietari învecinaţi”.
Extras din Hotărârea Curții de Apel București:
Tribunalul București e aceeași instanță unde STS s-a răzgândit
La Tribunalul București a avut loc și procesul în care Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a dat în judecată H4L, acuzând că înălțimea blocurilor ar afecta grav comunicațiile radio între două antene. Situația era considerată un pericol la adresa siguranței naționale. În consecință, serviciul secret a cerut, în octombrie 2021, anularea autorizației de construire.
„Nu poate fi identificată o altă soluție tehnică față de cea existentă”, a susținut inițial șeful STS, generalul Sorin Bălan, în întâmpinarea adresată instanței.
În plin proces, serviciul secret s-a răzgândit și a anunțat instanța că vrea să renunțe la proces, pentru că a ajuns la o înțelegere cu firma controlată de Vladimir Cohn și Dragoș Bîlteanu.
Serviciul secret nu a mai depus apel
Una dintre antenele STS urma să fie amplasată pe un bloc al H4L, susțin sursele Libertatea că ar fi fost înțelegerea dintre dezvoltatorii imobiliari și STS. Astfel s-ar depășit și mai mult regimul de înălțime al zonei.
Judecătorii au respins înțelegerea dintre STS și H4L, pe motiv că serviciul secret trebuie să apere interesul public, și nu un interes privat.
Pe fond, judecătorii au dat dreptate H4L și au obligat serviciul secret să plătească și cheltuielile de judecată, în valoare de aproape 15.000 de lei.
STS nu a mai contestat hotărârea judecătorilor din 20 februarie 2023, astfel că aceasta a rămas definitivă.
În cazul procesului intentat dezvoltatorilor de către medic, acesta a făcut apel și Curtea de Apel a întors verdictul Tribunalului București și a trimis cazul spre rejudecare. Firma imobiliară a luat decizia, temporară, de oprire „în acest moment” a vânzărilor de apartamente în blocurile care nu sunt înălțate.