Proiectul legii vaccinarii va fi supus dezbaterii publice. Acest lucru se va întâmpla începând cu jumătatea lunii aprilie, informație confirmată de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Victor Strâmbu.
„Ministerul Sănătăţii a fost promotorul acestei legi. Acţiunea a început în 2015, iar Ministerul Sănătăţii este determinat in a duce la bun sfârşit aceasta iniţiativă legislativă, cu ajutorul Parlamentului României. Probabil ca după jumătatea acestei luni va apărea şi în transparenţa decizională, dupa care îşi va urma cursul legislativ”, a spus Strambu, potrivit Agerpres.
Preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Corneliu Buicu, a adăugat că îşi doreşte ca în cadrul dezbaterilor care vor avea loc în Parlament să fie expuse toate argumentele pro şi contra vaccinarii, dar să primeze interesul superior al copilului şi datele medicale.”Aştept din partea MS varianta finală, prin asumarea acestui proiect şi înaintarea de către Guvern ca şi iniţiativă legislativă către Parlament. Dacă termenul pe care Victor Strâmbu l-a enunţat aici va fi depăsit foarte mult timp, pot să vă spun ca parlamentarii, care au drept de initiativă legislativă, ar putea prelua acest proiect, pentru a-l depune”, a completat Buicu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Viva.ro
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase