Decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost luată cu majoritate de voturi. 11 magistraţi au votat pentru avizarea negativă a iniţiativei legislative care vizează sistemul judiciar, iar alţi şapte pentru avizarea pozitivă, conform Mediafax.ro.
UPDATE. După decizia CSM, ministurl Justiției, Tudorel Toader, a reacționat și a declarat că aceasta a reprezentat „o dezbatere cu final știut”. Totodată, ministrul i-a acuzat pe unii dintre magistrații prezenți că au folosit „limbaj dublu” și că au decis să respingă chiar propuneri venite din partea Consiliului.
Cu toate acestea, ministrul consideră că parlamentarii din comisia specială pentru punerea legislației în acord cu deciziile Curții Constituționale vor ține cont de unele dintre argumentele care vor însoți avizul CSM.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a discutat, în şedinţa de joi, aproape trei ore despre proiectul de modificare a legilor justiţiei asumat de coaliţia PSD-ALDE.
Atât DNA, cât și Parchetul General au cerut respingerea proiectelor pentru modificarea a trei legi din domeniul justiției, notează Digi24.ro.
„În principal, procurorii anticorupție apreciază că, față de modul de realizare a proiectelor, fără consultarea prealabilă a magistraților, fără o expunere de motive corespunzătoare și fără studii de impact, se impune o poziție fermă, de respingere în bloc a proiectelor, prin acordarea unui aviz negativ pentru întregul pachet legislativ”, se arată într-un comunicat al DNA.
Mai mult, reprezentanții Parchetului General susțin că propunerile legislative „nu sunt fundamentate pe un studiu de impact şi pe o consultare prealabilă a magistraţilor, conţin necorelări şi lacune şi nu induc predictibilitate şi stabilitate în sistemul judiciar din România”.
„Expunerea de motive face trimitere la necesitatea punerii în concordanţă a legilor justiţiei cu anumite decizii ale Curţii Constituţionale, însă trebuie menţionat că aceste iniţiative, în loc de a propune modificări punctuale, adaugă la lege, cu consecinţa unor schimbări radicale a arhitecturii sistemului judiciar”, se arată în documentul transmis CSM.
Printre modificările propuse de parlamentarii PSD și ALDE se numără dublarea perioadei de formare profesională a judecătorilor și procurorilor, de la trei la șase ani.
Totodată, proiectul prevede înăsprirea prevederilor referitoare la răspunderea magistraților și schimbarea modului în care reglementată Inspecția judiciară, printr-o transformare a acesteia într-o instituție care să fie independentă, dar să fie coordonată de un Consiliu de integritate, notează sursa citată.
Și președintele Klaus Iohannis a adus critici proiectului de modificare a legilor justiției. Șeful statului a menționat că prevederile proiectului „sunt bune, oportune și necesare”, însă a atras atenția că este vorba despre o „o ciopârțire”.
„De la a corecta legislația – ceea ce, în esență, ar fi fost un lucru bun – până la o ciopârți, ceea ce se întâmplă se pare acum, este cale lungă și nu ar trebui să o parcurgem”, a precizat președintele.
Citește și A murit de cancer la o lună după ce echipa de la „Visuri la cheie” i-a refăcut casa. Ce s-a întâmplat cu cei trei copii ai Violetei
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro