Proiectul de lege pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, iniţiat de USR, a înregistrat 76 de voturi „pentru” respingere, 41 „împotrivă” şi 14 abţineri.

Comisia juridică a Senatului a dat raport de respingere acestui proiect de lege iniţiat de USR. Proiectul de lege a fost respins şi de Camera Deputaţilor, iar Senatul este for decizional în acest caz.

Desfiinţarea Secţiei are ca motivare „toate luările critice de poziţie exprimate de magistraţi, de instituţiile europene, de organisme prestigioase cu rol consultativ în domeniile dreptului constituţional şi anticorupţiei, Comisia de la Veneţia şi GRECO, precum şi numeroasele măsuri luate de secţie în scurta sa perioadă de existenţă”, potrivit iniţiatorilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News