„Lumea de astăzi se confruntă cu transformări importante, nevăzute într-un secol, care au ca rezultat un peisaj internațional în continuă schimbare și turbulent”, a spus Xi Jinping, despre ordinea globală, la summitul BRICS care are loc în orașul rus Kazan.

În discursul ținut în fața lui Vladimir Putin, omologul chinez a descris relația dintre cele două țări drept una durabilă și profundă, exprimându-și încrederea că nimic nu se va schimba.

Foto: Președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său chinez, Xi Jinping.
Sursa: Profimedia

Xi Jinping: Sunt încrezător că prietenia durabilă dintre China și Rusia nu se va schimba

„Cu toate acestea, sunt încrezător că prietenia profundă și durabilă dintre China și Rusia nu se va schimba, la fel cum nu se va schimba nici simțul nostru de responsabilitate ca mari puteri pentru lume și pentru oameni”, a precizat președintele chinez, Xi Jinping.

Mecanismul BRICS este cea mai importantă platformă din lume pentru solidaritate și cooperare între piețele emergente și țările în curs de dezvoltare, a mai spus președintele Chinei.

„BRICS este un pilon pentru realizarea unei lumi multipolare, ordonate, egale și a unei globalizări economice universal benefice și incluzive. Summitul BRICS este primul summit după cea mai recentă extindere BRICS”, a continuat Xi Jinping.


https://twitter.com/visegrad24/status/1848877752361033957?ref_src=twsrc%5Etfw 

Declarațiile vin în ciuda încălcării de către Kremlin a dreptului internațional, prin invazia Ucrainei, 24 februarie 2022.

Criza ruso-ucraineană a izbucnit în 2014, atunci când Rusia a anexat Crimeea, iar ulterior s-a ajuns la un conflict militar mocnit în estul Ucrainei, în regiunea Donbas.

Vladimir Putin: Relațiile ruso-chineze, „un model despre cum ar trebui construite legăturile între state”

În replică, dictatorul rus a spus că relațiile ruso-chineze „au devenit un model despre cum ar trebui construite relațiile între state în lumea modernă” și a vorbit despre implementarea cu succes a unor proiecte comune.

„Implementăm cu succes proiecte comune în domeniul energiei, industriei, tehnologiei avansate, transportului, agriculturii și în multe alte domenii. Aici, în Tatarstan, a fost construit un nou centru logistic care poartă numele lui Deng Xiaoping, și care este utilizat pentru transportul de mărfuri între țările noastre. Legăturile umanitare se întăresc și se organizează evenimente cu peste 400 de activități planificate în total”, a spus președintele rus, Vladimir Putin.

„Relațiile exemplare” arată astfel: „China cumpără în mod activ petrol, gaze și alte resurse naturale de la Rusia la reduceri semnificative – Kremlinul trebuie să suporte asta, pentru că trebuie să compenseze pierderea pieței europene”, a scris Nexta, pe rețeaua de socializare X.


https://twitter.com/nexta_tv/status/1848769090615210159?ref_src=twsrc%5Etfw 

Potrivit aceleiași surse, chinezii sunt gata să ducă pe piața rusă multe bunuri, dar băncile lor refuză să accepte plăți din Rusia în yuani, de teama sancțiunilor secundare ale SUA.

„Astfel, companiile rusești trebuie să folosească aurul pentru decontări – trebuie să ducă metalul prețios în Hong Kong, să-l vândă acolo și apoi să depună numerarul într-un cont local”, adaugă Nexta.

Summitul BRICS, la Kazan, în Rusia

Grupul BRICS reprezintă acum 45% din populaţia lumii şi 35% din economia sa, pe baza parităţii puterii de cumpărare, deşi China reprezintă peste jumătate din puterea sa economică.

Summitul BRICS are loc în vreme ce șefii finanțelor globale se reunesc la Washington pe fondul războiului din Orientul Mijlociu și din Ucraina, a unei economii chineze în declin și a temerilor că alegerile prezidențiale din SUA ar putea declanșa noi conflicte comerciale.

Acronimul BRIC a fost inventat în 2001 de economistul-șef de atunci al lui Goldman Sachs, Jim ONeill, într-o lucrare de cercetare care a subliniat potențialul masiv de creștere al Braziliei, Rusiei, Indiei și Chinei în acest secol.

Rusia încearcă să convingă țările BRICS să construiască o platformă alternativă pentru plăți internaționale care să fie imună la sancțiunile occidentale.

Se estimează că ponderea BRICS în PIB-ul global va crește la 37% până la sfârșitul acestui deceniu, în timp ce ponderea reprezentată de Grupul celor șapte mari economii occidentale majore (G7) va scădea la aproximativ 28% de la 30% în acest an, potrivit datelor de la Fondul Monetar Internațional (FMI).

 
 

Urmărește-ne pe Google News