Reprezentanții taximetriștilor au mers la Ministerul Transporturilor, unde au avut discuții cu Rovana Plumb, ministrul interimar al Transporturilor.. În urma discuțiilor, aceștia au plecat cu promisiunea că Legea taximetriei va fi modificată prin ordonanţă de urgenţă. Iar actul normativ va permite amendarea imediată a celor care practică taximetria fără autorizaţie, potrivit stiri.tvr.ro.

Managerii companiilor de taxi au pregătit un memoriu în care cer în primul rând modificarea Legii taximetriei, astfel încât șoferii care practică această meserie fără autorizație să fie sancționați cu amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.

În forma actuală, legea permite polițiștilor să aplice aceste amenzi, însă numai dacă „fapta a fost săvârșită în mod repetat”. Ei au solicitat eliminarea sintagmei „în mod repetat” pentru că creează confuzie.

„Peste 140.000 nu fac taximetrie legală, fac transport de persoane. Sunt și microbuze, de 7+1 locuri, care merg înaintea curselor cu transport regulat cu 5-10 minute și iau clienții și pleacă mai departe. Datorită acestei sintagme „în mod repetat”, nu pățesc nimic. Sunt prinși și lăsați ca un infractor de rând – mai pleacă, că trebuie să te mai prind de câteva ori. Nu-i corect!”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR la ieșirea de la negocieri.

 

Vasile Ștefănescu, președintele COTAR

Citește și: Ministerul Sănătății i-a dat aviz escrocului italian Matteo Politi, care a ajuns să opereze de zeci de ori în România, chiar și la spitalul privat Monza, fără studii de medicină! A fost depistat de asistente că nu știa să-și pună mănușile!

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News