„În câteva luni, Cîțu a reușit să piardă tot. Nu mai e nici premier, ar putea pierde și partidul, și președinția Senatului. L-a mâncat propriul caracter! Acum, el tejghetărește la tarabă cu colegii care vor să-l dea jos. Cred că își dă demisia, dacă e lăsat șef la Senat! Pe Cîțu nu-l preocupă Rusia, România sau altceva”, a pronosticat CTP, în emisiunea „Cap limpede”, de la Digi 24.

Președintele PNL a declarat vineri, în ziua când a împlinit 50 de ani, că a convocat o ședință de Birou Executiv al liberalilor pentru ziua de sâmbătă, la ora 12.00 și atunci va anunța dacă își dă sau nu demisia din funcție.

Joi seară, vicepreședinții PNL și o serie de lideri locali i-au cerut demisia lui Cîțu. Președintele Senatului României a refuzat, astfel încât conducerea PNL a început să deruleze procedurile pentru organizarea unui congres extraordinar. Pe ordinea de zi vor fi alegeri pentru conducerea partidului.

„PNL și-a dat cu levierul în genunchi, în cap și în gură, fără să-l atace nimeni”

CTP susține că „problema mare e PNL. Și-a dat cu levierul în genunchi, în cap și în gură, fără să-l atace nimeni. Ei între ei au reușit asta! Dacă Florin Cîțu e mazilit, partidul se duce la 10% în sondaje. Acum au 16%”.

Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV
Recomandări
Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV

Comentând discursul lui Rareș Bogdan din momentul alegerii lui Cîțu în fruntea PNL, CTP a afirmat: „Nu înțeleg acești politicieni. Dacă aș înghiți o flegmă de nivelul ăsteia, m-as dezintegra. Lor nu le e rușine, orice ar fi. Băsescu spune că trebuie să ai stomac de politician”.

Foto: INQUAM Photos, George Călin

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Viva.ro
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Adevarul.ro
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI