O nouă temă a propagandei rusești legată de războiul din Ucraina o readuce în atenție pe prezicătoare bulgară Baba Vanga, al cărei nume rezonează în toate țările fostului pact de la Varșovia. De data asta, „în arhivele ei s-a descoperit data la care se va termina războiul”, scrie site-ul rusesc abnews.ru, într-un material rostogolit și de agenția rusă de stat Ria Novosti. 

Potrivit site-ului rusesc, una dintre rudele prezicătoarei a vorbit despre faptul că Baba Vanga, care a murit în urmă cu 25 de ani, ar fi avertizat cu privire la un război în Ucraina. Și, deși aceasta nu a oferit o dată exactă pentru sfârșitul războiului, ar fi spus că situația se va stabiliza abia în 2027.

„Când va veni al 8-lea președinte ucrainean”

„Doar al 8-lea președinte ucrainean își va putea salva țara de la dezastru”, ar fi spus baba Vanga. Iar abnews.ru aduce aminte că Volodimir Zelenski este abia al 7-lea președinte al Ucrainei de după ruperea din URSS.

De asemenea, într-o predicție anterioară publicată de același site rusesc în decembrie 2021, când peste 100.000 de trupe rusești erau deja mobilizate la granița ucraineană, baba Vanga este citată spunând că nu va exista niciun război mondial în 2022.

Faptul că Baba Vanga a ajuns o unealtă a propagandei rusești nu e surprinzător. Prezicătoarea e atât de populară în Rusia, încât Ministerul bulgar al Turismului a început să organizeze încă din 2017 tururi ghidate pentru vizitatorii ruși care să includă atât mănăstirile bulgărești, cât și casa în care a locuit prezicătoarea, așa cum relatează Balkan Insight.

Urmărește-ne pe Google News