Astfel, şi proprietarii clădirii ar putea răspunde penal pentru că efectuau lucrări de reparaţii fără autorizaţie, după cum reiese din primele date ale anchetei. Dacă ar fi avut-o, spun oficialii, atunci muncitorii ar fi ştiut exact cum să lucreze, astfel încât să nu afecteze ornamentele care s-au desprins de la etaj şi s-au prăbuşit peste terasa restaurantului.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiază. Câţiva muncitori lucrau la terasa hotelului cu un picamer. Nu s-au gândit nici o clipă că vibraţiile produse ar putea să afecteze tencuiala. Bucăţi mari de beton au căzut de la o înălţime de 20 de metri şi au tras după ele alte fragmente de tencuială. Acestea s-au prăbuşit şi au spart plafonul şi geamurile terasei restaurantului de la parter. Sticla spartă a ajuns până în zona amenajată în interior pentru nefumători, acolo unde se afla familia fetiţei de 6 luni.