Comisia Federală a Comerțului (FTC), un organism de
control al SUA, acuză Match.com că a închis ochii la fraude cu boți și că a și
profitat de toate aceste probleme, făcând din utilizatorii falși o parte a
practicilor sale de business.
FTC acuză Match.com că majoritatea utilizatorilor
onești habar nu aveau că 25-30% dintre înscrierile zilnice pe site vin de la
escroci virtuali. Fraudele constau în escrocherii sentimentale, reclame
mincinoase și chiar șantaj. Timp de câteva luni, în perioada 2013-2016, mai
mult de jumătate dintre mesajele transmise pe Match erau de la conturi
identificate de companie ca fiind frauduloase, conform investigației FTC, care
a trimis cazul la Departamentul de Justiție al SUA.
Frauda nu este bună pentru afacere. Tocmai de aceea luptăm cu ea. Identificăm și neutralizăm 85% din conturile potențial în neregulă în primele 4 ore, de obicei chiar înainte să devină active pe site, și în termen de până la o zi eliminăm 96% din conturile în neregulă
Comunicat oficial Match Group
În replică, Match Group a afirmat, într-un comunicat
oficial, că este nevinovat. Potrivit companiei, investigația FTC începută în
anul 2017 a vizat practicile de marketing ale Match, tarifele percepute și
anulările efectuate.
Au încercat, fără succes, o înțelegere amiabilă
În noiembrie 2018, Match Group a încercat să ajungă la
o înțelegere amiabilă cu autoritățile americane, în care să-și schimbe anumite
practici de business și să plătească 60 de milioane de dolari, dar discuțiile
cu FTC nu au condus la nicio soluție.
În schimb, Match.com recunoaște că pe site au fost și
escrocherii, însă dă asigurări că le-a combătut cât a putut și că în niciun caz
nu au avut loc cu permisiunea companiei.