Justina, o tânără în vârstă de 25 de ani, a fost găsită moartă într-un apartament din Zurich, însă deocamdată poliţiştii nu au putut determina cauza exactă a decesului. Ea a fost ucisă într-o cameră de hotel, însă făptaşul, ultimul client pe care l-a avut, a luat cadavrul şi l-a ascuns în apartamentul său timp ce nouă zile, acolo unde a fost găsit de poliţişti, potrivit Blick.ch.
Tânăra de origine ploneză s-a mutat în Elveţia în 2011, atunci când a început să se prostitueze într-un bordel. De atunci, ea a schimbat mai multe identităţi, recomandându-se drept românca Oana, Deborah sau Kathleen, iar tariful ei a crescut considerabil, ajungând să fie considerată prostituată de lux.
Foştii ei clienţi au povestit cu uimire cum aceasta le-a spus că mergea des în Polonia unde îşi vizita familia, dar şi unde îşi definitivase cursurile de asistentă medicală. După o perioadă în care Justina nu a mai dat nici un telefon în ţara natală, membrii familiei au alertat poliţia, care, într-un final a găsit-o pe aceasta fără suflare în apartamentul criminalului. Bărbatul şi-a recunoscut fapta.