Colegele de breaslă ale fetei, şi ele prostituate pe centură, acuză că, aproape zilnic, sunt abuzate de poliţiştii comunitari ploieşteni, care le obligă uneori să facă sex cu ei. „Pe mine m-o băgat în portbagaj când ne-a luat cu maşina de aici. Mi-a zis că sunt prostituată şi trebuie să stau închisă acolo. La poliţie ne întrebă câţi bani avem şi, uneori, suntem puse să spălăm pe jos”, spune o altă prostituată, care susţine că s-a săturat de umilinţele pe care le îndură.
Fetele nu plătesc amenzile
„Este doar o răzbunare a prostituatelor. Pot garanta pentru moralitatea oamenilor din subordine. Aceste fete nu au proprietăţi personale, nu au bunuri şi nu plătesc niciodată amenzile primite”, susţine şeful Serviciului Ordine Publică din Ploieşti, Emil Drăgănescu.