Potrivit directivei EASA, există suspiciuni că folia de cupru expandată (ECF), care trebuie să disperseze fulgerele, nu a fost montată corespunzător pe suprafața aripilor celor 13 aeronave. Potrivit autorității europene de reglementare, dacă se combină mai mulți factori, printre care și probleme în fixarea acestor elemente, un fulger puternic în aceea zonă ar putea duce la aprinderea vaporilor de combustibil și la „pierderea ulterioară” a avionului.

În aceste condiții, EASA cere inspecții și, dacă este cazul, reparații, însă nu a solicitat ca vreunul dintre avioanele vizate să fie consemnate la sol.

Cele 13 avioane sunt operate de 10 companii aeriene, au fost livrate între anii 2016 şi 2020 şi reprezintă doar 3% din flotă.

Compania Airbus, care precizează că avioanele sale sunt sigure pentru zbor, se confruntă și cu nereguli ”legate de vopsea”, semnalate de mai mulți operatori aerieni la același model de aeronavă.

Potrivit reprezentanților Qatar Airways, ar exista probleme sub vopsea, care afectează ECF şi carcasa compozită. Compania a reținut la sol 20 dintre cele 53 de avioane A350 din flota sa, în urma unei decizii a propriei autorităţi de reglementare.

Pe de altă parte, Agenţia pentru Siguranţa Aviaţiei a Uniunii Europene a transmis că nu a găsit vreun indiciu al unei probleme de navigabilitate.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Potrivit unor documente citate de Reuters, din 2016 și până în prezent, cel puțin cinci companii aeriene sau plâns de probleme legate de vopsea sau de folia de cupru expandată. Cel mai recent, compania Delta ar fi identificat astfel de defecte la cel puțin un avion, conform unor surse din industrie, relatează Reuters.

Un reprezentant al Airbus a precizat că înțelege cauza apariției acestor probleme și că lucrează cu companiile aeriene pentru îmbunătățirea lor.

De asemenea, Airbus a confirmat informații Reuters despre un avertisment din 2019 al inginerilor companiei Finnair cum că protecţia ECF se desprinde de la vârfurile aripilor unui avion A350 din cauza lipsei de răşină. Problema a fost rezolvată între timp, a transmis compania aeriană, care a confirmat și că plănuiește să schimbe designul protecţiei împotriva fulgerelor.

Foto: 123rf.com

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să bagi în apa în care fierbi ouăle ca să le cureți ușor. Ingredientul care costă în jur de 1 leu va face diferența
FANATIK.RO
Ce să bagi în apa în care fierbi ouăle ca să le cureți ușor. Ingredientul care costă în jur de 1 leu va face diferența
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI