În acest context, INSP face o serie de recomandări privind modul în care populația se poate proteja de infectarea cu acest virus:
- Evitați expunerea la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi;
- Utilizați substanțe chimice repelente împotriva țânțarilor;
- Utilizați substanțe insecticide în locuință/în jurul locuinței;
- Împiedicați pătrunderea țânțarilor în casă (plase de protecție la ferestre);
- Asigurați desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei;
- Îndepărtați recipientele de apă stătută și gunoiul menajer.
Un caz infectare cu West Nile a fost anunțat de INSP pe 25 iulie. Este vorba despre un pacient din București, din grupa de vârstă 60 – 69 de ani, acesta fiind primul caz de infectare înregistrat „de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (03.06.2024) până la data de 25.07.2024„, a precizat INSP.
Între timp, țânțari cu virusul West Nile au fost depistați în patru din cele șase sectoare din Capitală – sectoarele 1, 2, 3, și 4.
Cel mai recent, astfel de țânțari au fost descoperiți în sectorul 3, iar Primăria Capitalei a anunțat, în acest context, că a intensificat tratamentele în zonele cu probleme.
„Intervenim cu tratamente suplimentare de combatere a țânțarilor adulți pentru diminuarea pericolului infectării cu virusul West Nile. În baza acordului cu Institutul Cantacuzino, care monitorizează prezența țânțarilor purtători ai virusului (prin montarea unor capcane în diferite puncte ale Capitalei) pe teritoriul municipiului București, Compania Municipală Eco Igienizare București (CMEIB) a intervenit săptămâna trecută cu tratament suplimentar în următoarele zone: sectorul 1, zona Bucureștii Noi – Bd. Bucureștii Noi; sectorul 2, zona Bucur Obor – strada Ziduri Moși; sectorul 4, zona Berceni – Bd. Emil Racoviță”, a anunțat primarul Nicușor Dan, pe Facebook.
Virusul West Nile se transmite prin înţepătura de ţânţar tigru asiatic şi poate determina boli grave, precum meningita sau encefalita.
80% dintre persoanele infectate nu au niciun fel de simptome, însă există și cazuri în care infectarea cu West Nile poate provoca o boală neurologică fatală la oameni.
Perioada de incubație este cuprinsă între trei zile și două săptămâni, iar simptomele care pot apărea sunt febra, durerile de cap, musculare și articulare, vărsăturile și diareea și uneori urticarie și/sau inflamarea ganglionilor limfatici.