Colegii lui Ilan Şor din blocul „Victorie” au mers la Ambasada României cu pancarte pe care scria „Moldova, moldoveni, moldoveneşte”, „Ruşine” şi „Ambasadorul, la răspundere”, scrie NewsMaker, care precizează că a solicitat un comentariu din partea misiunii diplomatice, însă deocamdată nu a primit un răspuns.

Blocul „Victorie”, a cărui creare a fost anunţată luna trecută la Moscova, precum şi Partidul Socialiştilor (PSRM) au criticat vehement declaraţia premierului României Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoveni, ci doar români”. PSRM a calificat spusele prim-ministrului român drept o „declaraţie antimoldovenească” şi o „insultă”. De asemenea, PSRM se declară revoltat că autorităţile moldovene nu reacţionează la astfel de afirmaţii.

„Partidul Socialiştilor îşi exprimă indignarea faţă de noul discurs antimoldovenesc al premierului român Marcel Ciolacu, care a insultat repetat ţara noastră şi cetăţenii săi negând existenţa poporului moldovenesc şi a limbii moldoveneşti. (…) Considerăm de datoria noastră să-i amintim d-lui Ciolacu că Moldova a existat cu 400 de ani înainte de crearea României, iar referinţele la limba moldovenească originală sunt cunoscute cel puţin din secolul al XVII-lea. Poporul moldovean nu a renunţat şi nu va renunţa la identitatea sa naţională şi la limba sa, oricât de mult şi-ar dori liderii unor state vecine”, se arată într-o declaraţie a PSRM, care susţine o teză îmbrăţişată, de altfel, şi de Moscova.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Şor: „Maia Sandu face tot posibilul să pregătească terenul pentru anexare”

Şi oligarhul fugar Ilan Şor, care a fost condamnat în lipsă, pentru fraudă, la 15 ani de închisoare în Republica Moldova, şi-a exprimat opinia faţă de remarcile premierului român, folosindu-se de prilej pentru a o ataca pe preşedinta Maia Sandu şi a o acuza că se pregăteşte să cedeze României suveranitatea ţării. „Maia Sandu face tot posibilul să pregătească terenul pentru anexare: promovează limba română, umple ţara cu „experţi” români, întâmpină soldaţi străini cu pâine şi sare. Bineînţeles, Ciolacu crede că ea este „singura soluţie democratică pentru Moldova”. Numai că „democraţia” ei înseamnă renunţarea noastră completă la independenţă şi suveranitate în favoarea României”, a scris Ilan Şor pe o reţea de social media.

Reacţiile vin după ce Marcel Ciolacu a declarat la Digi24 că „Maia Sandu este singura soluţie europeană şi democratică pentru Moldova”. „România va ajuta Republica Moldova, fiindcă în Republica Moldova sunt români. Nu mai sunt moldoveni şi nu mai există limba moldovenească. Este limba română şi sunt români”, a punctat Marcel Ciolacu.

Într-un interviu acordat unui jurnalist rus, Maia Sandu a pledat pentru integrarea în UE, fiind întrebată dacă este în favoarea unirii cu România. „Cred că cel mai bun şi realist lucru pentru Republica Moldova este să devină membră a Uniunii Europene. Atunci nu vom mai avea graniţe nici cu România, nici cu alte ţări europene”, a spus Sandu. Întrebată dacă ar vota în favoarea uniri cu România la un eventual referendum pe marginea subiectului, preşedinta Sandu a evitat un răspuns direct spunând: „Urmează să avem un referendum privind integrarea europeană. Le-am promis oamenilor acest lucru şi voi face ceea ce am promis”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

Richardxyz13   •   17.05.2024, 08:21

S-au activat ***, ei neputând sa citească o carte de istorie, sa vada realitatea. Ei cred ca fac cu moldovenii cum fac europenii cu ei, de nu-i lasă neverificati sa intre pe teritoriul Schengen. ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

PS92234   •   17.05.2024, 06:45

Nefericii astia de protestatari moldoveni cu carti de identitatre romanesti , primite prin metoda viza de flotant 150 de capete locuind/impartind o garsoniera prin Vaslui , au fost platiti cu margele din plastic si brelocuri cu oglinda de catre porcSOR sa scandeze lozinci anti-romanesi ? exmatricularea din *** imediat in lumea a 4 a .

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Mucificator   •   16.05.2024, 23:17

Toți protestații ăia au cărți de identitate românești. Se rezolvă rapid, legitimați și identificați, ridicată cetățenia română și interdicție de intrare în România. E așa greu?

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI