„Protestul are loc ca urmare a ultimelor acțiuni ale directorului general Valentin Ștefan şi faţă de atitudinea sa ostilă”, a transmis Blocul Național Sindical, pe pagina de Facebook.

Sindicaliștii îl acuză pe Valentin Ştefan că încalcă drepturile fundamentale ale muncii și ale salariaților.

„În prezent, Valentin Ştefan reprezintă o pată pe obrazul PNL. Ca organizaţie sindicală, nu vom tolera practici antisindicale în Poşta Română. Este nevoie de justiţie socială pentru lucrătorii poştali!”, au mai transmis reprezentanţii BNS.

Tot joi vor avea loc astfel de acţiuni de pichetare şi la sediul PNL (Modrogan, 1) şi la sediul C.N. Poşta Română (Dacia, 140), precizează BNS.

La sfârşitul lunii februarie, Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), afiliat la Blocul Naţional Sindical (BNS), a organizat proteste în faţa sediului Ministerului Digitalizării. Pe 9 octombrie 2023, lucrătorii poştali au demarat mai multe proteste care s-au întins până pe 13 octombrie 2023, notează Agerpres.

Nemulțumirile sindicaliştilor sunt aceleaşi ca în anul trecut, respectiv: lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant şi nediscriminatoriu, care a condus la situaţia din Poşta Română în care 80% din personal primeşte salariul minim pe economie, indiferent de funcţie, studii, responsabilităţi, experienţă profesională.

Gafa făcută de Donald Trump într-o conferință de presă: „Este jenant să mă aflu aici” I VIDEO
Recomandări
Gafa făcută de Donald Trump într-o conferință de presă: „Este jenant să mă aflu aici” I VIDEO

De asemenea, SLPR subliniază că există un risc uriaş ca, odată cu creşterea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie 2024, Poşta Română să intre în procedură de insolvenţă sau să concedieze multe mii de angajaţi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

danutcornel 07.03.2024, 19:31

foarte bine cinste lor cinste protestatarilor

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.