Gheorghe Dănuleţu, oier din Sibiu cu 2.000 de animale, a venit în București pentru a-și exprima nemulțumirile, notează Mediafax.
„Am vrut să îi arătăm domnului ministru, eu i-am explicat de mai multe ori, de la un timp nu a mai vrut să mă asculte, ştiind ce se întâmplă. Am venit cu doi berbeci. Unul este normal, fără acel certificat de origine, iar celălalt este berbec cu certificat de origine. Au aceeaşi vârstă, trei ani. Crescuţi amandoi în zonă de câmpie, unul la Oradea, iar celălalt la Timişoara. Agenţia Naţională pentru Zootehnie, prin programul de ameliorare, spune că prin berbecul mai mic poţi face mai mare performanţă decât celălalt şi te obligă să cumpere berbeci cu certificate de subvenţie, dacă vrei să încasezi acea subvenţie, acel sprijin cuplat din zotehnie”, a declarat Gheorghe Dănuleţu, conform sursei citate.
Ciobanii spun că nu mai primesc sprijinul cuplat, în valoare de 25 de euro pe cap de animal, dacă nu au certificatul de origine din programul de ameliorare a speciei. Ei oțin doar ajutoarele doar ajutoarele naționale tranzitorii (ANT), în valoare de 25 de lei pe cap de animal.
„Deci lumea a lăcomit la nişte bani, dar cu acest lucru şi-au stricat animalele, pentru că de când mă ştiu am căutat ce e mai bun să bag în animale. De aceea lumea a căutat să-şi cumpere berbeci, fără să mai conteze talia, pentru bani s-au înghesuit toţi”, a spus ciobanul.
Potrivit digi24.ro, oierii sunt nemulțumiți din cauza legislației care îi obligă să cumpere ovine de talie mai mică pentru care subvenția este de 25 de euro. În schimb, pentru o oaie de talie mai mare, de origine nerecunoscută, ciobanii primesc un ajutor de stat de cinci ori mai mic.
De asemenea, ei reclamă lipsa de pășuni, dar și prețul mic la care sunt nevoiți să vândă carnea de miel și laptele.
În decembrie 2015, mii de ciobani au protestat în fața Parlamentului, iar unii dinttre ei au încercat să forţeze intrarea în Senat.
Citește și VIDEO / Legea tuberculozei, vot favorabil în comisie. Bolnavii de TBC vor fi plătiţi pe toată perioada concediului şi vor primi normă de hrană
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro