„Vrem școli și spitale, nu politici homosexuale” sau „Fii dascăl, nu profosexual” sunt doar câteva dintre mesajele afișate de părinții și bunicii prezenți la eveniment.
Reacția acestora a apărut după ce Asociația ACCEPT, organizație de promovare a intereselor homosexualilor, în colaborare cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) au anunțat că organizează, zilele acestea, la Predeal, proiectul ”Parteneriat pentru Egalitatea Persoanelor LGBTI”, finanțat de Uniunea Europeană, potrivit comunicatului comun transmis de cele două organizații, citat de romanialibera.ro.
În cadrul acestuia, ACCEPT și CNCD invită ”profesorii consilieri școlari” să învețe cum să crească ”capacitatea autorităților publice și a profesioniștilor din domeniul justiției, sănătății, educației și asistenței sociale de a relaționa cu petenți, pacienți, elevi, studenți, clienți care aparțin comunității LGBTI”, se menționează în comunicat.
”În cadrul sesiunilor de formare, cursanții vor avea ocazia de a dezbate și de a aprofunda teme precum: informații de bază privind problematica LGBTI, istoria comunității din România, informații generale privind prevenirea și combaterea discriminării”, precizează ACCEPT și CNCD.
Deși sesiunea de la Predeal e dedicată unui grup de ”20 de profesori consilieri școlari”, proiectul general vizează reeducarea a 160 de specialiști, printre care judecători, procurori, avocați, profesori și consilieri școlari, asistenți sociali, psihologi și endocrinologi”, potrivit sursei citate.
Protestul de astăzi din Piața Victoriei a fost organizat de Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință, care a lansat un mesaj, în acest sens, pe Facebook.
„Având în vedere că de astăzi până joi, la Predeal, la hotelul Carpați, este în desfășurare prima din sutele de sesiuni în care profesorii români vor fi învățați cum să ne reeduce copiii în așa fel încât să privească homosexualitatea și schimbarea sexului, ca pe o normalitate virtuoasă, demnă de urmat, suntem OBLIGAȚI, să ne apărăm copiii!
Joi de la ora 11:00, vom picheta hotelul Carpați din Predeal. Tot joi de la ora 13:00, la București, vom protesta în fața Guvernului României.Bătălia a început!
Ne lăsăm?!!!”, este mesajul Frăției, postat pe rețeaua de socializare.
La începutul acestui an, și Coaliţia pentru Familie condamna dur campania de educaţie pentru homosexualitate din şcoli: „Cerem sprijin internațional”.
Vă reamintim că românii cu drept de vot au fost chemați sâmbătă, 6 octombrie, și duminică, 7 octombrie, la referendumul pentru familie, însă încercarea de modificare a Constituției a eșuat, din cauza prezenței slabe la vot. Astfel, cvorumul necesar validării nu a fost atins.
Cetățenii au fost chemați, în cele două zile, să se pronunțe dacă sunt de acord pentru schimbarea definiției familiei din Constituție, în așa fel încât formularea „căsătoria liber consimțită între soți” să fie schimbată în „căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”. Iată și reacția liderului Coaliției pentru Familie, care a strâns semnăturile necesare declanșării referendumului, după eșecul acestuia: „Data viitoare vom reuși”.
Coaliţia pentru Familie a acuzat politicienii pentru prezenţa slabă la vot.
- FOTO – Sorin Cioponea
Citește și… VIDEO/ Cătălin Botezatu iese pe stradă cu 150.000 de euro la mână! „Sunt inele cu briliante, gotic-rock”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro