Cu pancarte și mesaje pe care se poate citi: „Respectați legea!”, „Noi M.A.I. contăm?” și goarne, protestatarii au spus că le-a ajuns „cuțitul la os”.
„Iată-ne în august 2022, la jumătatea drumului, cu agenți de siguranță publică ce vă asigură liniștea pe timp de noapte cu 2.500 de lei pe lună. Un polițist, un jandarm debutant care vă asigură ordinea așa cum spune legea, are 2.500-2.800 de lei pe lună”, a transmis Vasile Zelca, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), în fața protestatarilor.
Potrivit FSNPPC, printr-un proiect legislativ iniţiat acum câteva zile de Ministerul Muncii, „doar câteva ministere, alese pe sprânceană, plus INS (…) laolaltă cu toate structurile lor teritoriale, ar beneficia de o majorare a salariului de bază de 15%”.
Reprezentanţii FSNPPC susţin că dacă nu vor avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului cât mai urgent, vor extinde manifestările, în mod legal, la nivel naţional, recurgând la acţiuni de protest inedite.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Jumbo • 06.10.2022, 09:45
În Zimbabwe și Botswana mai sunt polițiști care păzesc pușcăriașii. Și n Guineea, Congo... DESFIINȚAȚI *** ODATĂ INSTITUȚIA ASTA ANACRONICA A POLIȚISTULUI-PAZNIC DE HOȚI, LĂSAȚI I SIMPLI GARDIENI, CU SALARII DECENTE, FĂRĂ DREPTURILE URIAȘE PE CARE LE AU ACUM DE LA POLIȚIȘTI. Noi plătim *** astea
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.