Sute de maşini de taxi au fost oprite, marţi, de jur împrejurul Ministerului Transporturilor, blocând una sau două benzi de circulaţie. Taximetriştii au protestat, astfel, faţă de UBER, Taxify, sau Bla Bla Car, aplicaţii prin intermediul cărora oamenii pot apela la un transport de tip taxi, dar desfăşurat de un conducător auto obişnuit, cu maşina sa personală, care nu are nici licenţă de transport persoane, nici autorizaţie de a desfăşura o activitate de acest fel.
La finalul anului trecut, Curtea Europeană de Justiţie a decretat ce UBER este companie de transport, astfel că are nevoie de licenţe şi autorizaţii, la fel ca oricare altă companie de taxi.
„Zeci de milioane de euro sunt fraudate de această firmă anual (n.r. – UBER), neimpozitate, ne nimic. Pă atunci noi suntem mai proşti?! Să ni se spună că asta-i România, ţara tuturor posibilităţilor, şi mergem şi noi mai departe. Dacă este este o hotărâre a Curţii de Justiţie Europene, nu putem să fim împărţiţi în două tabere. Trebuie să respecţi legea! Şi legea este foarte clară, dacă transportul în România este reglementat prin trei legi, noi trebuie să le respectăm? Dacă noi încasăm bani cu casă fiscală metrologizată an de an, putem încasa bani pe o aplicaţie X, Y, cu tarif dinamic, care nu prevede Codul Fiscal? Până la urmă, ce respectăm în România, legile, Codul Fiscal, sau ficare face, după bunul plac, ce vrea?”, s-a întrebat, retoric, Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, cel care a organizat acest miting.
Acesta a declarat că toate aplicaţii de intermediere a transporturilor de persoane sunt ilegale, deoarece respectivii şoferi nu sunt autorizaţi să efectueze transport public, iar banii obţinuţi din cursele efectuate nu sunt impozitaţi. În plus, susţine acesta, numărul de comenzi a scăzut foarte mult pentru taximetriştii autorizaţi, care plătesc taxe şi impozite anual, iar asta dăunează inclusiv bugetului de stat.
„Noi avem aprobare (n.r. – să protestăm) toată săptămâna, aici, la Ministerul Transporturilor. Acum facem demersurile necesare pentru Ministerul Dezvoltării, pentru săptămâna viitoare. Şi suntem decişi să continuăm până când această Ordonanţă va fi pusă în aplicare”, a declarat un alt reprezentant al taximetriştilor din Bucureşti, făcând referire la Ordonanţa de modificare a legii taximetriei, prin care şoferii privaţi ce transportă persoane contra-cost ar urma să fie amendaţi şi ar impune ca aplicaţiile pentru comenzi taxi să fie proprietatea exclusivă a unui dispecerat autorizat.
Părerile românilor de rând sunt împărţite, iar unii consideră justificat protestul taximetriştilor, în timp ce alţii îi acuză pe aceştia că întâi ar trebui să-şi facă ordine în ograda proprie, apoi să ceară interzicerea unor companii care le fac concurenţă.
„Eu cred că e justificat protestul, fiindcă ei plătesc taxe, impozite, şi nu e normal ca alţii să câştige aceiai bani, dar să nu plătească nimic statului pentru această activitate”, a declarat pentru Libertatea unul dintre bucureştenii care a trecut prin zona unde protestau taximetriştii.
Un tânăr este, însă, de părere că „taximetriştii ar trebui interzişi, nu UBER, fiindcă până să apară genul ăsta de aplicaţii, eu habar nu aveam cine e şoferul, iar dacă lui nu-i convenea ceva, mă dădea jos din maşină, mă hărţuia, îmi cerea cât nu face pentru o cursă, iar astea nu erau cazuri izolate”.
Opinia acestuia este susţinută şi de o tânără care spune că de mai bine de un an apelează numai la serviciile UBER, fiindcă: „pot vedea profilul şoferului, pot vedea ce au zis alţi clienţi despre el, sunt oameni civilizaţi, îmi vorbesc frumos, cursa o plătesc cu cardul, sunt amabili, cu bun simţ, ceea ce rar am întâlnit la şoferii de taxi”.
UBER şi Taxify ar putea fi interzise în România dacă proiectul de ordonanță de urgență al Ministerului Dezvoltării care modifică legea taximetriei va fi adoptat, iar şoferii care transportă marfă, sau persoane fără a avea maşini inscripţionate şi autorizate, să fie amendaţi cu 5.000 de lei.